Memoriile lui Petre Mihai Băcanu. Așteptând următoarele revelații
În perioada petrecută la publicația România liberă înainte de Revoluție, Petre Mihai Băcanu a fost tentat să aducă în rubrica sa „Zig Zag” știri care să reflecte fericirea. Această idee a fost dezaprobată la redacție, însă el a continuat să exploreze subiecte legate de mulțumire, bucurie și alte stări pozitive. Chiar și în celula de la Securitate, unde fericirea părea imposibilă, Băcanu a căutat-o în interiorul său. Pasionat de șah, a inventat o tablă în minte și, mai târziu, a realizat piese din mâncarea pe care o avea. După ce a făcut cunoștință cu un alt deținut, a reușit să creeze o tablă reală din ambalajul rațiilor.
Deși Băcanu a evitat întotdeauna aglomerația, singurătatea din închisoare l-a afectat profund, poate mai mult decât violențele fizice. Experiența de a fi izolat într-o celulă este descrisă de el ca o formă de tortură. A încercat diverse metode de a-și ocupa timpul, de la numărat și calculat, la recitarea versurilor cunoscute, dar cel mai mult l-a ajutat să își reamintească călătoriile, în special cele montane.
Am ales să încep cu aceste fragmente din memoriile unui fost deținut politic, deoarece ele oferă o perspectivă asupra personalității lui Petre Mihai Băcanu. Absolvent al Facultății de Filologie la Universitatea București, el a fost redactor la România liberă timp de aproape două decenii, până în 1988, când a contribuit la înființarea unui ziar clandestin. Împreună cu colegii săi, au fost arestați în ianuarie 1989. Acțiunea lor a fost rapid mediatizată, devenind cunoscută atât în România, cât și în străinătate, legându-se de rezistența anticomunistă din Est. După Revoluție, diverse interviuri și lucrări au adus în prim-plan acțiunile lor, iar amintirile lui Băcanu sunt acum o revelație a sentimentelor și motivațiilor care l-au condus.
Gratitudinea lui Petre Mihai Băcanu. Oameni importanți în viața lui
Unul dintre darurile cele mai valoroase ale lui Petre Mihai Băcanu este aprecierea față de ceilalți. Cartea sa își amintește cu anume afecțiune de cei care l-au inspirat, incluzând-o pe Ana Blandiana, a cărei creație l-a marcat profund. Versurile sale, publicate în revista Amfiteatru în 1982, au avut un impact considerabil asupra lui, determinându-l să le multiplice și să le răspândească. De asemenea, influența Doinei Cornea, a lui Paul Goma și a lui Radu Filipescu a fost semnificativă în formarea conștiinței sale.
Doctorul Zorel Filipescu, tatăl dizidentului Radu Filipescu, ocupă un loc special în amintirile lui Băcanu, care l-a intervievat în anii '80 datorită prestigiului său profesional. După arestarea ziariștilor, Filipescu a alertat internațional presa pentru a atrage atenția asupra situației lor. Îl descrie pe Filipescu ca pe un doctor dedicat, atât corpului, cât și sufletului oamenilor.
Gratitudinea lui Băcanu este atât de profundă, încât a dedicat un capitol întreagă cărții sale organizațiilor și indivizilor care au intervenit pentru eliberarea sa din închisoare, cum ar fi Amnesty International și Reporteri fără Frontiere. Băcanu subliniază că sprijinul străinătății a fost vital pentru el, alimentându-i renunțarea la gândurile de răzbunare.
Am abordat acest subiect cu mai multă detaliu decât era planificat, pentru a evidenția perspectiva lui Băcanu. Într-o societate unde recunoștința este rară, ea devine un aliment pentru sufletele noastre.
Experiențele cu torționarii
Petre Mihai Băcanu a fost supus torturii în închisoare și își împărtășește aceste experiențe cu o discreție care subliniază intensitatea personalității sale. După Revoluție, el a observat cum foștii săi torționari se integrate în structurile care împărțeam puterea și averea, între aceștia numărându-se ofițerii de la Jilava.
După 1990, Băcanu a scris despre carierele acelor ofițeri, dezvăluind documente din Arhiva CNSAS care detaliau faptele lor represive. Un nume mentionat în memoriile sale este Marian Ureche, care a ajuns șeful SIPA după Revoluție.
Băcanu descrie și personaje care serveau ofițerii, printre care și un coleg de redacție care s-a dovedit a fi un turnător.
Șeful de anchetă, Burloi, este o figură centrală în amintirile lui Băcanu, acesta practic având o mentalitate sadică.
Claritatea gândirii lui Băcanu
Copilăria lui Băcanu a fost marcată de lipsuri severe, inclusiv dispariția unei colege de joacă, ceea ce a fost o primă experiență de represiune comunistă. A fost martor la violența regimului și la umilințele la care au fost supuși cei din jurul său.
Sensibilitatea lui Băcanu a fost profund afectată de brutalitățile comunismului, el având o apreciere deosebită pentru cai, pe care îi considera prieteni ai țăranilor. Aceasta a fost doar una dintre rănile provocate de regim.
Anticomunismul său s-a format gradual, influențat de faptul că și-a tăiat cravata de pionier, simbol al partidului. Acest proces de conștientizare s-a dezvoltat în timp, iar Băcanu exprimă idei nuanțate despre contexte istorice și politice.
Petre Mihai Băcanu se dovedește a fi un tradiționalist, sensibil la aspectele clasicilor poveștilor istorice, având un respect profund pentru civilizația rurală.
Sensibilitățile lui Petre Mihai Băcanu
Iubirea lui Băcanu pentru natură îl îndrumă mereu. De asemenea, a contribuit la înființarea Salvamontului în România.
Își amintește cu admirație de oamenii marginalizați de regim, dedicând pagini întregi doctorului Ion Jovin care a fost un exemplu de excelență medicală.
De asemenea, amintește de Victor Ciochia, un savant care a revoluționat cunoștințele despre migrarea păsărilor.
Un loc special în memoriile sale este rezervat inginerului Ștefan Niculescu Maier, citându-i spusele pline de înțelepciune.
Îl admiră de asemenea pe Ana Blandiana, considerându-o un exemplu de curaj, chiar și în fața provocărilor sistemului.
Băcanu arată o profundă solidaritate față de femeile care au suferit, aducând în discuție istoria miloasă a avorturilor, dar și abandonarea copiilor. Această înțelegere îi aduce o motivație de a continua lupta pentru adevăr și dreptate.
