Semnele perimenopauzei la femei și soluții eficiente pentru gestionarea anxietății în această etapă

Pentru multe femei cu vârsta de peste 40 de ani, episoadele de anxietate care apar fără un motiv aparent pot coincide cu începutul perimenopauzei, o etapă de tranziție hormonală care precede menopauza. Conform statisticilor, aproape jumătate dintre femeile cu vârste cuprinse între 45 și 65 de ani observă modificări ale stării de dispoziție în această perioadă.

Studiul Women’s Health Across the Nation (SWAN), efectuat în Statele Unite, a examinat evoluția sănătății fizice și emoționale a mii de femei în tranziția către menopauză. Datele arată că simptomele de anxietate sunt raportate în 21% din consultațiile din perimenopauza timpurie și în 20% din cele din faza târzie. După debutul menopauzei, procentul scade la 18%, iar în rândul femeilor care urmează un tratament hormonal, la 16%.

Definiția perimenopauzei

Perimenopauza este etapa de tranziție către menopauză, caracterizată prin diminuarea activității ovarelor și scăderea treptată a producției de estrogen și progesteron. Ciclurile menstruale pot deveni variabile, fie mai scurte, fie mai lungi, iar femeile pot experimenta diverse simptome fizice și emoționale care pot afecta viața de zi cu zi.

Această perioadă poate începe în jurul vârstei de 40 de ani sau chiar mai târziu. La unele femei, tranziția poate dura câteva luni, în timp ce pentru altele poate fi extinsă pe parcursul mai multor ani.

Durata medie a perimenopauzei este de aproximativ patru ani, dar poate varia de la câteva luni la opt ani sau mai mult. Deși nivelurile hormonale scad, ovulația poate continua ocazional, ceea ce face posibilă sarcina în această etapă.

Perimenopauza se finalizează atunci când menstruațiile lipsesc complet timp de 12 luni consecutive, marcând astfel debutul menopauzei.

Modificările hormonale și impactul asupra anxietății

Pe parcursul perimenopauzei, nivelul de estrogen fluctuează zilnic, iar această instabilitate hormonală poate influența funcționarea creierului. Estrogenul joacă un rol crucial în reglarea substanțelor chimice care afectează dispoziția, atenția, somnul și răspunsul la stres, inclusiv serotonina și dopamina.

Reducerea estrogenului duce la o scădere și a serotoninei, ceea ce determină mai puțină răbdare, o iritabilitate sporită și o neliniște inexplicabilă. În unele zile, starea emoțională poate suferi schimbări bruște fără un motiv evident.

Cercetările recente sugerează că aceste fluctuații hormonale pot influența modul în care creierul răspunde la stres. Totodată, nivelul cortizolului, hormonul stresului, poate crește, iar persistența acestuia la niveluri ridicate poate spori stările de neliniște, oboseală și dificultăți de gestionare a stresului.

Reacțiile la aceste schimbări hormonale diferă de la o femeie la alta. Cele care au avut experiențe de depresie postnatală sau sindrom premenstrual sever pot fi mai vulnerabile la efectele perimenopauzei.

Semnele perimenopauzei

Pentru unele femei, anxietatea poate fi singurul simptom al perimenopauzei. Totuși, de obicei, perioada debutează cu modificări ale ciclului menstrual. Acestea pot deveni imprevizibile, putând apărea mai devreme sau mai târziu, devenind mai scurte, mai lungi, mai abundente sau chiar absente. Unele femei experimentează simptome precum bufeuri și uscăciune vaginală, chiar și în etapele incipiente.

Pe măsură ce nivelul de estrogen scade, reacțiile organismului diferă. Unele femei se confruntă doar cu menstruații neregulate, dar altele pot avea bufeuri, insomnie, schimbări bruște de dispoziție sau episoade de anxietate.

Simptomele comune ale perimenopauzei includ:

• menstruații neregulate sau absente;
• sângerări mai abundente sau mai slabe;
• anxietate, iritabilitate, depresie;
• scăderea libidoului;
• bufeuri, transpirații nocturne;
• uscăciune vaginală și disconfort în timpul actului sexual;
• urinații frecvente sau nevoia urgentă de a urina;
• tulburări de somn;
• dificultăți de concentrare, oboseală mentală.

Manifestările anxietății în perimenopauză

Anxietatea resimțită în timpul perimenopauzei poate lua diverse forme. Unele femei experimentează o tensiune constantă, altele nervozitate, agitație sau o stare de neliniște greu de controlat. Apar dificultăți de concentrare, insomnie, griji excesive, tensiune musculară, senzații de oboseală inexplicabilă sau blocaje mentale.

În cazuri extreme, aceste sentimente pot evolua spre atacuri de panică, manifestându-se prin amețeli, dureri în piept, palpitații, o senzație de sufocare sau teamă intensă, chiar în absența unui pericol real. Simptomele fizice pot include transpirație excesivă, greață și senzație de gol în stomac.

Deși cercetările referitoare la anxietatea asociată perimenopauzei sunt limitate, tulburările de dispoziție, inclusiv depresia și anxietatea, sunt frecvente în această perioadă de tranziție. Multe femei raportează o intensificare a anxietății în această fază, chiar dacă nu au avut anterior probleme de sănătate mintală.

Un studiu pe femei cu vârste între 40 și 60 de ani a evidențiat că 11,4% dintre acestea prezentau anxietate în perioada reproductivă, procentul crescând la 18% în timpul perimenopauzei.

Factorii care cresc anxietatea

Există mai mulți factori ce pot amplifica stările de anxietate în această etapă. Primul este dezechilibrul hormonal. Estrogenul influențează substanțele chimice din creier, precum serotonina și dopamina, esențiale pentru echilibrul emoțional. Fluctuațiile nivelului de estrogen pot intensifica reacțiile emoționale, făcându-le mai greu de gestionat.

Dificultățile de somn afectează între 40 și 60% din femeile în perimenopauză, cauzate de scăderea hormonilor, bufeuri și nevoia de a urina frecvent. Somnul întrerupt afectează abilitatea de a gestiona stresul, contribuind astfel la iritabilitate și dificultăți de concentrare.

Bufeurile și transpirațiile nocturne pot provoca simptome fizice similare cu cele ale anxietății, cum ar fi palpitațiile, valurile de căldură și roșeața feței. Unele femei pot dezvolta teama de a experimenta aceste episoade în public sau la locul de muncă, ceea ce le sporește anxietatea.

Transpirațiile nocturne afectează adesea calitatea somnului, determinând femeile să se trezească frecvent, rămânând treze ore întregi din cauza griji lor.

Un alt factor este contextul de viață. Perimenopauza coincide adesea cu alte tranziții personale, cum ar fi plecarea copiilor de acasă, schimbările profesionale și îmbătrânirea părinților care necesită îngrijire. Aceste presiuni suplimentare pot intensifica sentimentul de anxietate.

Evaluarea anxietății în perimenopauză

Nu există un test standardizat pentru a confirma anxietatea legată de perimenopauză, dar se folosesc instrumente de evaluare psihologică, cum ar fi chestionarul GAD-7, pentru a determina severitatea simptomelor și necesitatea unui tratament.

Testele hormonale nu sunt esențiale pentru confirmarea perimenopauzei, deoarece nivelurile de estrogen, progesteron și FSH variază constant în acest stadiu, iar rezultatele pot fi inexacte. Totuși, medicul poate solicita analize de FSH pentru a verifica valorile crescute, semn că organismul se apropie de menopauză.

Un nivel crescut de FSH poate indica începutul perimenopauzei, dar o singură măsurare nu este suficientă pentru un diagnostic precis, deoarece hormonii fluctuează imprevizibil, iar rezultatele pot fi influențate de alte condiții sau medicamente.

Opțiuni pentru reducerea anxietății

Gestionarea anxietății în această etapă necesită o combinație de terapii medicale, psihologice și modificări ale stilului de viață. Abordarea aleasă depinde de severitatea simptomelor și istoria personală a fiecărei femei.

În situații în care anxietatea devine persistenta sau interferează cu viața cotidiană, medicul poate Recomanda:

• Antidepresive de tip SSRI sau SNRI, frecvent prescrise pentru tulburările de anxietate, având un dublu efect: calmarea simptomelor psihice și ameliorarea manifestărilor fizice ale perimenopauzei (ex: bufeuri);
• Terapie hormonală (THS), utilă pentru femeile cu simptome fizice și emoționale. Decizia este individualizată, ținând cont de vârstă, riscuri și istoric medical;
• Somnifere sau anxiolitice, recomandate pe termen scurt în situații specifice, dar nu ca soluție pe termen lung.

Terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit eficientă în tratarea anxietății și în gestionarea reacțiilor exagerate la stres. Aceasta oferă strategii clare pentru a înțelege și corecta modelele de gândire care contribuie la neliniște și panică. În unele cazuri, poate fi suficientă o abordare unică, iar în altele este combinată cu tratamentele medicamentoase.

Modificările stilului de viață pot diminua reactivitatea psihică:

• Activitate fizică regulată: exercițiile moderate, efectuate constant, reduc simptomele de anxietate și îmbunătățesc calitatea somnului;
• Program de somn stabil: o rutină coerentă de culcare reduce riscul de treziri nocturne și sprijină echilibrul chimic al creierului;
• Reducerea consumului de alcool, cafeină și nicotină, în special seara, poate preveni intensificarea simptomelor de agitație și insomnie;
• Dietă echilibrată, având proteine, grăsimi sănătoase și carbohidrați complecși pentru a menține stabilitatea glicemiei, care influențează starea emoțională.