Stabilirea prețului forfetar în contractele de achiziție publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor

Articolul următor abordează o problemă semnificativă cu care antreprenorii din contractele de achiziție publică, referitoare la proiectarea și execuția lucrărilor, reglementate de HG nr. 1/2018, se pot confrunta. Este vorba despre posibilitatea ca autoritatea contractantă, ca beneficiar, să refuze plata diferenței dintre suma forfetară stabilită prin contract și valoarea sumelor acceptate la plată pe parcursul executării acestuia, după finalizarea lucrărilor.

În prezent, un număr considerabil din contractele de antrepriză din domeniul achizițiilor publice sunt reglementate de HG nr. 1/2018, care stabilește condițiile generale și specifice pentru anumite tipuri de contracte de achiziție legate de investițiile finanțate din fonduri publice. Anexa nr. 2 a acestui act normativ include aceste condiții împreună cu modelul-cadru de acord contractual, aplicabil contractelor de lucrări, ce vizează atât proiectarea, cât și execuția acestora.

Clauzele acestor contracte sunt reflectate în Condițiile generale pentru contractele de proiectare și execuție de lucrări din Anexa nr. 2 a HG nr. 1/2018, care au fost modificate prin Condițiile specifice stabilite de părți la semnarea contractului.

Condițiile generale stipulate în HG nr. 1/2018 conțin numeroase clauze care reglementează stabilirea și plata prețului. La prima vedere, acestea oferă o soluție clară: în absența unei stipulații explicite conform căreia plata lucrărilor se va face în funcție de cantitățile furnizate, prețul contractului se consideră a fi o sumă forfetară. Conform clauzei 45.4 din Condițiile generale, dacă părțile doresc să abordeze o derogare de la prețul forfetar, acest lucru trebuie să fie stipulat în mod clar în Condițiile speciale convenite.

De altfel, regulile din HG nr. 1/2018 privind prețul contractelor de lucrări nu sunt altceva decât o aplicare specifică a prețului forfetar așa cum este reglementat de art. 1867 din Codul civil. Clauza 49.1 menționează clar că, cu excepția cazurilor prevăzute în Condițiile Contractuale, antreprenorul nu poate solicita o creștere a sumei forfetare din motive precum lucrarea a necesitat mai multă muncă sau costuri mai mari decât cele anticipate.

Totuși, anumite dispoziții referitoare la metodele de plată (cum ar fi graficul de plată, întocmirea situațiilor de lucrări sau emiterea certificatului de plată) pot genera confuzii, fiind folosite uneori de autoritățile contractante pentru a evita plata integrală a prețului.

Astfel, conform clauzei 49.1, suma forfetară trebuie plătită conform graficului de eșalonare a plăților, iar clauza 49.2 stipulează că Supervizorul va utiliza o metodă alternativă de evaluare a lucrărilor executate, bazându-se pe măsurarea cantităților efectuate și pe prețurile unitare oferite de antreprenor.

Conform Clauzelor 50.1 și 50.3 din Condițiile generale, după începerea lucrărilor, antreprenorul va trimite lunar Supervizorului, în patru exemplare, o Situație de Lucrări detaliată, care va conține sumele pe care antreprenorul le consideră justificate, împreună cu documentele justificative. Supervizorul nu va certifica plăți pentru sumele fără documentația necesară.

Aceste reglementări pot părea contradictorii, putând duce la refuzul autorității contractante de a plăti diferența dintre suma forfetară stipulată și sumele acceptate la plată.

Considerăm că o astfel de interpretare este eronată și se bazează pe o confuzie între obligația de plată a prețului total (suma forfetară) și modalitatea de decontare a acestuia pe parcursul contractului. Clauza 49.2 definește deja mecanismul de conciliere între aceste dispoziții.

Prin urmare, este esențial să facem distincția între decontările pe parcursul desfășurării contractului și obligația de plată a prețului total forfetar la finalizarea lucrărilor.

Este adevărat că, referitor la clauza 49.2, dacă aplicarea graficului de eșalonare a plăților conduce la o evaluare semnificativ mai mare decât cea a lucrărilor executate, supervizorul are dreptul să rețină temporar această diferență din balsam.

După finalizarea lucrărilor, antreprenorul are dreptul să ceară diferența dintre suma totală convenită și ceea ce a fost stabilit de supervizor, deoarece orice sold reținut temporar va deveni plătibil după aprobarea lucrărilor finale.

Astfel, putem concluziona că beneficiarul este obligat să plătească prețul forfetar stabilit în contract, indiferent de cantitățile efectuate de antreprenor, iar metoda de defalcare a plăților conform cantităților executate este doar un mecanism pentru stabilirea valorii plăților pe parcursul execuției.

Acest articol este redactat de Dan-Rareș RĂDUCANU – Senior Partner și Mircea VASILE – Junior Lawyer, echipa STOICA & ASOCIAȚII.

[1] Valoarea totală estimată este egală sau mai mare decât pragul stabilit de Legea nr. 98/2016.

[2] Conform Clauzei 45 privind Valoarea Contractului:

“45.1. Valoarea Contractului este prețul forfetar, la care se adaugă TVA, și poate fi ajustată în conformitate cu prevederile Contractului.

[…]

45.4. Dacă o parte din lucrări este plătită conform cantităților efectuate, măsurarea se va face conform Condițiilor Speciale. Valoarea Contractului se va stabili în conformitate.

[3] Conform Clauzei 18 privind structura prețului:

“18.1. Antreprenorul va propune prețuri unitare pentru fiecare cantitate din proiectul tehnic, care nu afectează prețul contractului ca sumă forfetară.

Potrivit Clauzei 49 privind graficul de eșalonare a plăților:

„49.1. Prețul Contractului este o sumă forfetară.

[4] “49.2. Supervizorul va evalua lucrările conforme în funcție de metoda stabilită în graficul de eșalonare. Dacă valoarea contractuală este mult mai mare, supervizorul va putea reține temporar diferența.”

Pentru evitarea confuziei, dacă valoarea lucrărilor executate este mai mică decât cea stabilită de supervizor, plățile se vor face conform graficului.

Articol publicat cu susținerea echipei STOICA & ASOCIAȚII.