Cum a scăpat Polonia de sărăcie: vizită a președintelui Dan și lecțiile lui Balcerowicz

Cum a scăpat Polonia de sărăcie: vizită a președintelui Dan și lecțiile lui Balcerowicz
Prim-ministrul Donald Tusk vorbește în timpul unui briefing de presă pe aeroportul Okęcie din Varșovia, Polonia, înainte de o vizită în Regatul Unit, unde va participa la o reuniune informală a liderilor europeni. Pawel Supernak / PAP / Profimedia

În perioada socialistă, a stat la coadă în Polonia era o activitate complicată, asemeni României, unde oamenii stăteau ore întregi - uneori chiar zile - în rând pentru mobilă sau produse de uz casnic. Joanna Solska povestește în cartea sa „80-te. Jak naprawdę żyliśmy w ostatniej dekadzie PRL” despre așa-numita „listă de linii”, prin care oamenii se aliniat pentru a evita așteptarea fizică la coadă.

Măsuri ingenioase împotriva cozilor

Femeile fără copii împrumutau copii de la cele care aveau, creând liste cu cei ce stăteau la coadă. Odată la câteva ore, lista era citită, iar cei prezenți trebuiau să confirme participarea pentru a nu fi tăiați. Unii angajați și-au luat concediu, alții plăteau pe cineva să confirme în numele lor.

Pentru a evita cozile, oamenii apelau la privilegiile femeilor însărcinate și mamelor, astfel că multe din acestea împrumutau copii pentru a beneficia de cumpărături fără a aștepta.

Tomasz Agencki, producător de film despre socialism și capitalism în Polonia, subliniază ingeniozitatea polonezilor în privința trocului, amintind despre relațiile complicate pe care oamenii le dezvoltau pentru a obține produse greu de găsit. Această rețea complexă de cunoștințe le permitea să navigheze sistemul.

De la 1989, PIB-ul pe cap de locuitor din Polonia a crescut de trei ori, iar economia țării a avansat rapid, devenind a șasea din Uniunea Europeană. Polonia este adesea numită „Campionul creșterii europene”, potrivit lui Marcin Piatkowski.

Istoria tumultoasă a Poloniei

Polonia a fost divizată în trei părți în 1772, 1793 și 1795, dispărând de pe harta Europei timp de 123 de ani. A doua republică a apărut abia după primul război mondial, dar a durat doar 21 de ani.

Independentă Poloniei a fost încheiată prin Pactul Hitler-Stalin din 1939, care prevedea împărțirea țării între Germania și Uniunea Sovietică.

După Al Doilea Război Mondial, Polonia era predominant agrară, iar comuniștii au încercat să aplice metodele lor, aducând suferințe semnificative țăranilor. Terenurile mai mari de cincizeci de hectare au fost expropriate și redistribute.

Politica comunistă a colectivizării a eșuat, iar statul a apelat la taxe și presiuni, rezultând în arestarea a aproximativ 500.000 de țărani între 1952 și 1955.

Sub guvernarea lui Edward Gierek, în anii 1970, s-a observat o ușoară îmbunătățire a nivelului de trai, dar din păcate, sistemul socialist nu a putut menține această dezvoltare.

Introducerea zilelor fără carne

În anii '70, obținerea cărnii devenise tot mai dificilă, iar în 1959 au fost introduse zilele fără carne, interzicând vânzarea și consumul de carne în zilele de luni.

În 1989, Polonia era una dintre cele mai sărace țări din Europa, venitul mediu fiind de mai puțin de 50 de dolari pe lună, comparativ cu cele 500 de dolari în Germania de Vest.

În acea perioadă, multe magazine aveau rafturile goale, având în stoc doar pâine, lapte și oțet. Infrastructura era extrem de slab dezvoltată.

Transformări politice fundamentale

Miracolul economic al Poloniei a fost posibil grație transformărilor politice din anii '80, când muncitorii au început grevele în Gdansk.

Guvernul comunist a cedat solicitărilor muncitorilor, recunoscând oficial sindicatul Solidarność, care a adunat rapid milioane de membri. Până în 1981, 350.000 de membri părăsiseră partidul comunist.

La sfârșitul anilor '80, noi greve generale au forțat guvernul să participe la discuțiile „Masa rotundă”, incluzând și sindicatul Solidarność și Biserica Catolică.

Reformele radicale ale lui Balcerowicz

Situația din economia socialistă era din ce în ce mai sumbră. La 27 septembrie 1988, Mieczysław Wilczek a devenit ministru al industriei și a propus un proiect de lege care permitea activitățile economice pentru orice cetățean.

Această lege a declanșat o expansiune rapidă a antreprenoriatului, iar Balcerowicz, devenit o figură centrală în reformele economice, a studiat exemple de succes din alte națiuni.

În primăvara anului 1989, Balcerowicz a argumentat pentru reforme rapide în Polonia. Viziunea sa a fost că măsurile decisive erau esențiale într-o situație instabilă.

Balcerowicz a subliniat că reformele structurale pot reduce inflația, ceea ce a fost confirmat mai târziu de economistul Mugur Isărescu.

Strategiile lui Balcerowicz pentru stabilizarea economiei

Pe termen scurt, Balcerowicz a propus politici monetare sustenabile și discuții cu creditorii pentru a soluționa datoriile. Acesta a implementat liberalizări radicale ale prețurilor.

Planul Balcerowicz, adoptat între sfârșitul anului 1989 și februarie 1990, a inclus privatizarea întreprinderilor de stat și crearea unor instituții economice esențiale.

Reformele au adus succes rapid. Inflația a scăzut de la 3.000 la sută în ultimele cinci luni ale anului 1989, cu rate mai scăzute ulterior.

Investițiile străine au crescut semnificativ, de la 60 de milioane de dolari în 1989 la 1,5 miliarde în 1993.

Efectele pe termen lung au fost remarcabile. Polonia a devenit lider în tranziția economică, PIB-ul pe cap de locuitor crescând în mod semnificativ, potrivit datelor Băncii Mondiale.

Alte țări pot învăța de la Polonia, având nevoie de lideri cu viziune clară pentru reformele economice. Leszek Balcerowicz a fost figura cheie în acest proces.

Balcerowicz a concluzionat că doar o strategie radicală ar putea produce rezultate în 1989, subliniind importanța rapidității deciziilor în acest context.

Ceea ce a fost numit „terapie de șoc” a necesitat intervenții rapide datorită gravității situației economice, asigurând adaptarea societății la noul context.

Recomandari
Show Cookie Preferences