Datoria uriașă de 37 de trilioane de dolari: Care este durata permisivă a lumii pentru împrumuturile către SUA?

Dacă nu se schimbă nimic, răspunsul la rambursarea datoriei SUA ar putea ajunge la 10 trilioane de dolari pe an, presupunând că lumea continuă să ofere împrumuturi Americii.

Statele Unite sunt în imposibilitate de plată, iar majoritatea ignoră acest fapt. După aprobarea legii denumite de Donald Trump „Big Beautiful Bill”, datoria colosală de 37 de trilioane de dolari crește și mai mult, provocând îngrijorări pe piețe, conform publicației grecești Naftemporiki.

Moneda americană se depreciază, obligațiunile sunt vândute în volume impresionante, iar randamentele cresc alarmant – iar sistemul financiar mondial tremură la gândul că ar putea ajunge momentul în care la nivel internațional nu se va mai dori (sau nu se va mai putea) să se finanțeze trezoreria din Washington.

Discuțiile despre sustenabilitatea datoriei SUA s-au intensificat, iar acum nu mai reprezintă o problemă pur teoretică.

O festivitate costisitoare pe bani împrumutați

Proiectul legislativ, pe care Trump l-a caracterizat drept „cel mai mare din istorie”, îmbină reduceri de cheltuieli cu scăderi fiscale semnificative. Astfel, se preconizează o creștere a deficitului la 6% din PIB în acest an, care aproape sigur va rămâne în jurul valorii de 7% în următorul deceniu.

Ray Dalio, fondatorul firmei Bridgewater, avertizează că: „Dacă nu se acționează rapid, situația va deveni incontrolabilă – cheltuielile pentru servicii vor ajunge la 10 trilioane de dolari pe an.”

Reacțiile piețelor financiare

Valoarea dolarului a scăzut cu 10% în raport cu lira sterlină și cu 15% față de euro de la începutul anului.

Chiar dacă Rezerva Federală a redus mai încet ratele dobânzilor comparativ cu BCE și Banca Angliei, investitorii își retrag fondurile din obligațiunile americane, în special din cele pe termen lung.

Creșterea accentuată a „primei de termen” – costul suplimentar pe care investitorii îl percep pentru achiziția de titluri pe 20 și 30 de ani – indică o îngrijorare față de inflația pe termen lung și față de solvabilitatea generală a SUA. Curba randamentului sugerează o criză de încredere.

Strategii demodate

Toate agențiile de rating de top – Moody’s, Fitch și Standard & Poor’s – au retrogradat statutul SUA, eliminându-i calificativul maxim. Analiștii observă că piețele încep să nu mai perceapă obligațiunile americane ca fiind un activ lipsit de risc, ci ca fiind „supuse unui risc politic exagerat”.

Pe fondul creșterii costurilor împrumuturilor, Washingtonul recurge la o strategie veche de modă: aceea a „represiunii financiare”. Rezerva Federală încurajează cererea de obligațiuni guvernamentale prin relaxarea reglementărilor bancare și prin întărirea mecanismelor precum SRF, care oferă lichiditate la costuri reduse.

Paralel, Congresul analizează modificări ale reglementărilor, inclusiv ale indicatorului de îndatorare băncii (raportul SLR), care obligă băncile să dețină capital pentru achiziția titlurilor de stat – ceea ce descurajează achiziția acestora.

Toate aceste ajustări „tehnice” ar putea face parte dintr-o strategie mai puțin optimistă, avertizează analiștii de la Market Watch.

Inegalitatea și ciclul vicios

Acest pachet de politici propus de Trump, care promite prosperitate prin reduceri fiscale, demonstrează, conform datelor, un efect opus: familiile cu venituri de până la 51.000 de dolari pierd în medie 430 de dolari, în timp ce cele mai înstărite gospodării câștigă peste 17.000 de dolari.

În plus, tăierile bugetare la programele de sănătate și nutriție amenință peste 1 milion de locuri de muncă.

Dacă aceste politici continuă, cel mai sumbru scenariu identificat de economiști este un ciclu vicios: deficite mai mari → dobânzi mai înalte → cheltuieli mai mari pentru datoriile existente → creșterea deficitului.

Dacă ratele dobânzilor continuă să depășească creșterea economică, Statele Unite vor ajunge rapid la un „punct de cotitură” mult înainte de 2044, conform avertizărilor CBO.

Cine deține datoria – și ce se va întâmpla dacă o scăpă de ea?

Problema nu constă doar în suma datorată de America, ci și în cine beneficiază – și care este impactul dacă cei care controlează finanțarea superputerii decid că nu mai este în interesul lor.

În acest moment, aproximativ 30% din datoria publică a SUA este în posesia străinilor. Primul loc este ocupat de Japonia, care deține obligațiuni în valoare de peste 1 trilion de dolari.

China se află pe a doua poziție, cu aproximativ 770 de miliarde de dolari. Aceasta este urmată de Marea Britanie, statele din Uniunea Europeană și producătorii de petrol din Golf, care își investesc surplusurile în active de refugiu.

Cu toate acestea, China a redus constant în ultimii ani expunerea sa la datoria americană – iar răbdarea piețelor față de acțiunile unilaterale ale Washingtonului începe să se diminueze.

Analiștii discută deja despre un „club al dedolarizării”, cu membri începând de la Moscova până la Riad și Beijing, care dezvoltă sisteme de plată și acorduri comerciale în afara dolarului.

Dacă un număr semnificativ dintre acești actori decid să înghețe piețele obligațiunilor Trezoreriei SUA sau să-și reducă drastic expunerea, perspectiva devine sumbră: cererea pentru obligațiunile americane va scădea considerabil, randamentele vor exploda, iar Fed va avea dificultăți în a gestiona un astfel de șoc, în ciuda lichidității oferite.

Care va fi viitorul dolarului?

Mohamed El-Erian descrie actuala situație în termeni clari: „Dolarul este supracumpărat, toată lumea este conștientă de asta, dar opțiunile alternative sunt limitate.”

Aurul, euro și lira sterlină au cunoscut o apreciere, dar dolarul este încă considerat un rău mai mic.

Totuși, această situație nu este sustenabilă. Așa cum observa William F. Rickenbacker în 1968 în lucrarea sa „Moartea dolarului”: moneda de rezervă nu este un privilegiu; necesită responsabilitate, care, din păcate, lipsește în prezent.