SuperLiga: Alexandru Dobre, jucător cheie în victoria FC Argeș – Rapid 0-2

SuperLiga: Alexandru Dobre, jucător cheie în victoria FC Argeș – Rapid 0-2
Alexandru Dobre (FOTO: Facebook @ FC Rapid 1923)

Rapid București a câștigat întâlnirea cu FC Argeș cu 2-0, în cadrul primei etape din SuperLiga, meci desfășurat vineri la Mioveni.

Rezultatul meciului FC Argeș – Rapid București 0-2, prima etapă din SuperLiga

Formația antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul rapid, în minutul 3, printr-un șut puternic al lui Alexandru Dobre din interiorul careului.

Dobre a majorat avantajul echipei sale în minutul 34, printr-o acțiune frumoasă realizată de jucătorii giuleșteni în careul advers, cu pasa decisivă semnată de Grameni.

Pentru FC Argeș urmează o confruntare cu Universitatea Craiova, programată în deplasare pe 18 iulie, la ora 21:30, în timp ce Rapid va disputa un meci acasă împotriva CFR Cluj pe 20 iulie, de la ora 21:30.

Formațiile care au evoluat în meci:

  • FC Argeș: Lazar – Borța (Oancea ’46), Sadriu, Tudose, Briceag – Pîrvu (Tchassem ’46), Rață (Rădescu ’86), Sierra, Martins – Moldoveanu (M. Roman ’72), Herras (Matos ’72). Antrenor: Bogdan Andon
  • Rapid: Stolz – Onea, D. Ciobotariu, Pașcanu, Borza (El Sawy ’76) – Christensen (Manea ’76), Keita, Grameni (Hromada ’77) – Dobre, Koljic (Jambor ’52), Petrila (Hazrollaj ’67). Antrenor: Constantin Gâlcă

Recomandari
Show Cookie Preferences