Medicul de la Spitalul Floreasca, prins în flagrant pentru mită, a fost plasat sub control judiciar și nu poate profesa

Un medic ortoped de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din București a fost prins în flagrant joi de procurori în timp ce accepta o sumă de bani de la un pacient. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, acesta va fi cercetat sub control judiciar și are interdicția de a-și desfășura activitatea profesională.
Se precizează că medicul este acuzat de primirea de mită în vederea emiterii unui certificat de concediu medical pentru afecţiuni care nu existau.
În vârstă de 55 de ani, medicul este cercetat pentru fapta de luare de mită și fals intelectual.
Potrivit anchetatorilor, în intervalul iunie – iulie 2024, acest specialist în ortopedie-traumatologie a emis patru certificate de concediu medical pentru o persoană, atestând în mod fals existenţa unor probleme medicale, acordând astfel zile de concediu medical nejustificate.
Medicul își desfășura activitatea la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti și la Spitalul Sanador – Clinica Sanador Buzeşti, conform informațiilor oferite de procurori.
„Pentru a crea iluzia acordării asistenţei medicale, inculpatul urma anumite proceduri, precum realizarea de investigaţii imagistice sau aplicarea unor metode de imobilizare ortopedică. În schimbul emiterii certificatelor medicale fictive, a primit de la acest pacient sume cuprinse între 200 și 400 lei”, au declarat procurorii.
Joi, în timp ce se afla la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, medicul a fost prins în flagrant când primea 300 lei de la același pacient, imediat după ce a emis un nou certificat de concediu medical ce menționa afecţiuni false, conform anchetatorilor.
Persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, iar vineri a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicția de a profesa.
Procurorii anunță că investigațiile în acest caz continuă.