„Umorul nu trebuie să fie zgomotos pentru a avea impact”. Interviu cu Yuval Robichek, un artist ilustrator recunoscut, publicat în New York Times și Time Magazine

Originar din Tel Aviv, Yuval Robichek este celebru pentru ilustrațiile sale minimaliste, dar pline de adâncime, prin care examinează cu delicatețe relațiile interumane, vulnerabilitatea, ironia și absurdul vieții cotidiene. Artistul israelian ne împărtășește perspectivele sale asupra desenelor cu umor subtil, ce pot fi găsite în publicații de prestigiu precum New York Times și Time Magazine, care lasă o impresie durabilă.

Robichek a studiat „Umor în Arte” la School of Visual Arts din New York, iar de atunci și-a dezvoltat un stil artistic distinct – blând, subtil, dar incisiv atunci când este cazul. Lucrările sale sunt interpretări vizuale ale sentimentelor inefabile, cum ar fi distanța dintre doi îndrăgostiți, golul dintre intenție și acțiune sau fragilitatea unei îmbrățișări.

Ilustrațiile sale au fost expuse la nivel internațional și au fost publicații de renume, dar, cu toate acestea, Yuval rămâne devotat scopului său esențial: să creeze artă care mișcă, nu doar artă impresionantă. Printr-un echilibru delicat între umor și melancolie, ne invită să explorăm interiorul nostru – cu un zâmbet subtil și o ușoară ușurare.

„Fiecare linie are semnificația ei”

În cadrul discuției cu Yuval Robichek despre arta minimalistă în contextul Inteligenței Artificiale și al conflictelor actuale, se remarcă o linie fragilă, un spațiu gol și o atingere suspendată — care te pot purta către amintiri ale unor persoane dragi.

„Sunt atras de simplitate deoarece aceasta conferă claritate. Fiecare linie trebuie să aibă o funcție. Mă întreb mereu ce este esențial pentru a reda o poveste și ce poate fi îndepărtat fără a pierde esența mesajului”, afirmă Yuval din studioul său din Tel Aviv.

Aceasta abordare nu se bazează pe pretenții artistice, ci pe o disciplină emoțională. Robichek nu creează cu concepte grandioase, ci cu senzații subtile care se transformă în narațiuni. „Pentru mine, tandrețea și umorul sunt profund interconectate. Viața rar este un singur ingredient. Încerc să surprind ambele fațete fără a le forța, lăsându-le să coexistă natural în desen”, spune el.

Această abordare atent echilibrată provine, poate nu întâmplător, din studiile sale de „Umor în Artă” la School of Visual Arts din New York — un program serios care l-a învățat să aibă încredere în subtilitate.

„Umorul nu trebuie să fie zgomotos pentru a fi eficient”. Este mai impactant atunci când se insinuează discret, împletindu-se cu vulnerabilitatea. „Studul mi-a oferit instrumente pentru a combina umorul cu vulnerabilitatea – ceva care reflectă foarte bine trăsăturile mele”, completează Yuval.

Și așa ia naștere magia lucrărilor sale: te izbește cu râs, te înduioșează puțin. Într-o lume în care totul este zgomotos, el șoptește despre intimitate, singurătate și momente blânde. O ilustrație în care un cuplu pare aproape, dar la distanță. Un bărbat care mângâie o siluetă desenată pe perete. Un dans al absenței. „De obicei, conceptele se conturează în timp ce desenez. Rareori încep cu o idee complet formata. Uneori, o emoție subtilă sau o imagine apare, iar povestea se conturează în jurul ei”, explică el.

„Arta mea nu este activism și nici evadare”

Orașul Tel Aviv nu este doar un fundal pentru Robichek. Este un loc vibrant, cu o atmosferă politică tensionată și contexte conflictuale. Dar, în loc să umple arta cu manifeste, el alege să se concentreze pe „momentele umane simple”. „Într-un peisaj haotic, gesturile cotidiene – o îmbrățișare, o privire – capătă o semnificație și o forță aparte.” În loc să fugă, artistul reflectă. În loc să comenteze, ascultă.

„Arta mea nu este activism și nici o încercare de evadare. Este modul meu de a face sens din ceea ce simt în mijlocul zgomotului din jur.”

Totuși, vremurile tensionate își lasă amprenta. „Da, dar deseori într-un mod subtil. Povara vremurilor recente se reflectă în lucrări, uneori vizibil, alteori rămânând latente.”

Desene umane în era AI

Îl preocupă inteligența artificială, dar nu o vede ca pe un dușman. „Ca orice unealtă, totul depinde de modul în care o folosești. Poate fi inspirațional, dar de asemenea poate duce la repetiții dacă nu ești atent.” Consideră că, paradoxal, rolul artistului uman va deveni și mai relevant. „Nu pentru că suntem mai rapizi, ci pentru că noi creăm din emoții autentice și contradicții pe care mașinile nu le pot reproduce.”

El recunoaște că lucrează fără a căuta validare, dar aprecierea a venit în mod natural. Publicații precum New York Times și Time, dar și galerii i-au recunoscut lucrările. Rămâne întrebarea dacă faima l-a influențat.

„Este o mare onoare. Recunoașterea îmi deschide noi oportunități, dar mă ține conectat cu motivele pentru care am început să creez. Mi-a insuflat încredere, dar nu a schimbat esența a ceea ce fac. Există întotdeauna presiunea de a deveni recognoscibil, dar eu sunt mai interesat de evoluție. Cred că adevărata dezvoltare vine din curiozitate și deschidere.”

Spațiul dintre doi oameni

Îl întreb ce desen simte că îl definește. Răspunsul său este clar: „Tip Toe. Două persoane ating ușor o saltea, ca și cum ar fi apă. Captivează echilibrul delicat pe care încerc să-l aduc în lucrările mele – între apropiere și distanță, greutate și ușurință, realitate și imaginație.” În mod straniu, Robichek reușește să exprime esențialul fără cuvinte directe.

Aceasta este motivul pentru care publicul său provine din întreaga lume, de la Tokyo la Timișoara. Emoțiile nu necesită traducere. „Dragostea, singurătatea, speranța, frica – toate există în orice limbă și pe orice continent.”

Dar există o temă la care revine constant, chiar obsesiv? „Da. Întotdeauna mă întorc la distanța dintre conexiune și separare. Cât de aproape putem fi de cineva și totuși să ne simțim la depărtare. Acea tensiune mă ține curios.” O temă cu profunzime, relevantă pe parcursul întregii vieți.

De aici provine și motivul pentru care ilustrațiile sale nu sunt niciodată doar „drăguțe”. Ele ne oferă fragmente de adevăr emoțional, desenate cu o linie care, dacă o urmezi îndeajuns, te conduce spre o zonă adâncă a trăirilor interioare.