VIDEO Primele imagini cu sistemul laser ucrainean Tryzub: Detalii noi de la un oficial militar

VIDEO Primele imagini cu sistemul laser ucrainean Tryzub: Detalii noi de la un oficial militar
Sistemul laser ucrainean Tryzub. Sursă: X

Ucraina a dezvăluit noua sa armă, care, conform afirmațiilor, a fost deja utilizată pe câmpul de luptă, având eficiență demonstrată împotriva dronelor, elicopterelor, avioanelor și rachetelor de croazieră și balistice.

Sistemul laser Tryzub, numit și Trident, a fost testat, iar colonelul Vadim Suharevski, șeful Forțelor ucrainene de Sisteme fără Pilot (SBS), a explicat modul de operare al acestuia în cadrul unei conferințe, conform publicației Defence Express.

În videoclipul prezentat, oficialul militar demonstrează funcționarea sistemului laser, cel mai probabil în contexte de testare, și modul în care este controlat prin intermediul unui joystick.

Referitor la modul său de utilizare, Tryzub a fost utilizat pentru a intercepta o dronă FPV, conform surselor din Defence Express.

Pentru prima dată, au fost oferite informații detaliate despre razele de acțiune ale sistemului laser ucrainean:

  • „distrugerea dronelor de atac și a bombelor aeriene, precum și a rachetelor de croazieră și balistice este posibilă la o distanță de până la 3 km;
  • distrugerea dronelor, elicopterelor și avioanelor – la o distanță de până la 5 km;
  • suprimarea opticii / bruiajul dronelor, rachetelor de croazieră, elicopterelor și avioanelor – la o distanță de până la 10 km.”

Informații suplimentare referitoare la Trident, în special despre stadiul dezvoltării sistemului laser ucrainean, nu au fost comunicate.

De asemenea, în același videoclip a fost prezentată pentru prima dată noua dronă de suprafață ucraineană Alligator 9, dotată cu sistemul laser Tryzub 90, destinat acțiunilor anti-navă.

Colonelul ucrainean a menționat la începutul lunii februarie că armata din Kiev folosește deja tehnologii pe bază de laser pentru a ataca ținte rusești. Suharevski a afirmat că Tryzub poate doborî aeronave la altitudini ce depășesc 2 kilometri.

Primul anunț referitor la capacitățile de arme laser ale Ucrainei a fost făcut de comandant în luna decembrie 2024, subliniind că țara se numără printre puținele națiuni cu astfel de tehnologii avansate.

Recomandari
Show Cookie Preferences