Cum se desfășoară ultimele zile ale unui papă. Interviu cu liderul diplomației române la Vatican după sfârșitul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea

Biserica Catolică se află în doliu după conducătorul său, Papa Francisc, admirat pentru îndemnul său de a se apropia de oameni și pentru dedicația față de comunitățile defavorizate. În 2005, credincioșii trăiau aceleași sentimente de tristețe după decesul unui alt papă foarte îndrăgit la nivel mondial – Papa Ioan Paul al II-lea. Mihail Dobre, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun în acea perioadă, ne oferă perspective despre cum a fost trăit acel moment și similitudinile dintre cei doi lideri ai Bisericii Catolice.

• Mihail Dobre este istoric și profesor de diplomație și relații internaționale la Universitatea din București. A activat în Ministerul Afacerilor Externe din 1991 și a fost ambasador al României la Sfântul Scaun (2002-2006) și ministru adjunct al Afacerilor Externe (2013-2014). A publicat mai multe scrieri, inclusiv „România la sfârșitul Războiului Rece. Statut geopolitic și opțiuni de securitate” (Editura Enciclopedică, 2011) și „Relațiile diplomatice româno-italiene în timpul primului război mondial 1914-1918” (Editura Paideia, 2019).

„În seara de 2 aprilie 2005, Domnul a luat la El pe iubitul nostru papă”, anunța „L’Osservatore Romano”, publicația oficială a Sfântului Scaun, despre moartea unuia dintre cei mai respectați lideri ai Bisericii Catolice, Papa Ioan Paul al II-lea. De fapt, era ediția din 3 aprilie, povestește Mihail Dobre, ambasadorul României la Vatican la acel moment.

El împărtășește, pentru cititorii noștri, experiența sa de după aflarea veștii despre trecerea la cele sfinte a Papei Ioan Paul al II-lea, descriind cum se desfășoară tranziția dintre două pontificate și cum Biserica Catolică își organizează alegerea noului lider.

„Sfântul Scaun are un caracter distinct: este complicat de definit ca un stat, ci mai degrabă ca o entitate de valoare morală”, subliniază Mihail Dobre. El adaugă că Sfântul Scaun nu trebuie confundat cu Statul Cetății Vaticanului, care a existat din secolul VIII până în prezent, cu o întrerupere între unificarea Italiei, în 1870, și Concordatul din 1929, în perioada regimului lui Mussolini.

„Un val imens de emoție”

Interviu: Ați fost ambasadorul României la Sfântul Scaun în momentul decesului Papei Ioan Paul al II-lea. Cum vă amintiți acele clipe? Mihail Dobre: În primul rând, trebuie menționat că, în acel moment, discuțiile despre vacantarea scaunului pontifical erau intense, deoarece sănătatea Papei Ioan Paul al II-lea se deteriora constant de câțiva ani. În plus, avut în vedere că a avut un pontificat îndelungat, având în vedere că a fost ales papă în octombrie 1978 și a decedat pe 2 aprilie 2005.

Era un papă ce a marcat trecerea între milenii, foarte cunoscut, având un rol semnificativ atât pe plan spiritual, cât și politic, fiind bine cunoscut pentru contribuția sa la căderea regimului comunist în Polonia și, prin extensie, în depășirea acelei perioade critice din istoria Europei și a lumii, denumită „Războiul Rece”.

– „Nu vă temeți”, le-a spus polonezilor, într-o vizită simbolică în timpul comunismului…– Aceasta a fost fraza cu care și-a inaugurat pontificatul, adresându-se în primul rând conaționalilor săi polonezi care se opuneau regimului comunist, mesajul având reverberații și în alte părți din Europa Centrală și de Est, sub influența sovietică.

– Cum a fost trăit momentul morții sale?– A fost un val imens de emoție în acele momente. În seara de 2 aprilie 2005, în jurul orei 21:30, Papa Ioan Paul al II-lea a trecut la cele veșnice. „L’Osservatore Romano” a anunțat pe prima pagină: „În seara aceasta de 2 aprilie 2005, Domnul a luat la El pe iubitul nostru papă”. Totuși, ediția era cea din 3 aprilie.

Credincioșii s-au adunat în Piața Sf. Petru din Vatican după vestea morții Papei Ioan Paul al II-lea, între 2 și 3 aprilie 2005. Foto: Profimedia

Conform Constituției Apostolice, poporul Romei urma să fie informat despre decesul pontifului de către vicarul papal. Totuși, Piața Sf. Petru era aglomerată. Toată lumea aștepta și se ruga pentru sănătatea Papei. Cel care a anunțat decesul a fost substitutul pentru afaceri generale, ulterior cardinalul Leonardo Sandri. Unele proceduri nu au fost respectate. Corpul diplomatic trebuia să fie informat de decanul Colegiului Cardinalilor. La acel moment, acesta era cardinalul german Joseph Ratzinger, care a devenit ulterior Papa Benedict al XVI-lea. Am fost informați printr-o notă verbală de la Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun.

Provocările tranziției: „Nu aveam experiență”

– Cum este organizată o tranziție de acest tip?– Din perspectiva Curiei Romane (aparatul administrativ al Sfântului Scaun), lucrurile erau bine reglementate. Papa Ioan Paul al II-lea promovase în 1996 Constituția Apostolică „Universi Dominici Gregis”, care stabilește clar ce se întâmplă la Sfântul Scaun în cazul decesului unui pontif.

Statul Papal este o entitate unică: este o teocrație centralizată – toate deciziile sunt asumate de suveranul pontif. Perioada de interregnum trebuie bine reglementată, în scopul de a asigura înmormântarea fostului suveran pontif și de a pregăti condițiile necesare pentru alegerea noului papă.

Constituția „Universi Dominici Gregis” prevede demiterea tuturor demnitarilor Curiei Romane. Cardinalul Camerlengo se ocupă de problemele organizatorice curente, iar cele principale sunt discutate de către Colegiul Cardinalilor, care se reunește în congregații în perioada interregnum. Vicarul papal pentru Roma și șeful tribunalului principal al Sfântului Scaun, Penitențiaria Apostolică, rămân în funcție, așa că lucrurile sunt bine coordonate în structura interna a Sfântului Scaun.

Însă nu era clar cum trebuiau să acționeze misiunile diplomatice acreditate la Sfântul Scaun. România a avut o misiune diplomatică la Vatican din 1920 și până în 1948, când regimul comunist a decis să închidă misiunea. Relațiile s-au reluat în 1990.

Așadar, nu aveam o experiență concretă, documentabilă dintr-o informare anterioară oferită de o misiune diplomatică într-un context similar. Ultimul conclav de alegere a lui Ioan Paul al II-lea a fost în octombrie 1978. Am observat că nici măcar cele mai mari ambasade, care au avut continuitate în relațiile cu Sfântul Scaun, nu aveau o experiență similară, deoarece au trecut mulți ani.

Participarea României: Regele Mihai și trei președinți la funeralii

– Ce elemente trebuia să luați în considerare?– Erau câteva decizii simple de luat: cui să adresăm scrisoarea de condoleanțe, având în vedere că nu existau omologi pentru președinte sau premier. De asemenea, trebuia asigurată participarea la funeraliile suveranului pontif.

Sfântul Scaun a decis ca statele să fie reprezentate la nivel înalt de șefi de stat sau de guvern prin delegații de cinci persoane. A fost, de fapt, un summit mondial în Piața Sfântul Petru, deși locul nu avea capacitatea de a găzdui un număr atât de mare de delegații.

Delegația României a fost impresionantă: Președintele Băsescu, Prim-ministrul Tăriceanu, și cei trei foști șefi de stat în viață la acel moment: Regele Mihai și Președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu. Nu știu dacă un alt stat a avut o asemenea reprezentare, evidențiind respectul națiunii române pentru contribuția lui Ioan Paul al II-lea la România.

– În timp ce Papa Ioan Paul al II-lea a reprezentat un simbol al curajului în fața comunismului, Papa Francisc oferă speranță celor marginalizați. Ce asemănări există între ei?– Ioan Paul al II-lea, pe lângă rolul său excepțional într-un context istoric specific, a avut un impact semnificativ asupra evoluției Bisericii Catolice. El a globalizat Biserica Catolică prin mecanismele interne, extinzând numărul cardinalilor din afara Europei. Papa Francisc a continuat și dezvoltat acest demers, ceea ce se reflectă și în alocarea pozițiilor de conducere în diversele instituții ale Curiei Romane.

Profilul celor doi, însă, diferă. Papa Ioan Paul al II-lea a răspândit mesajul Bisericii prin prezența sa activă și prin curajul său. Papa Francisc a menținut această direcție, apropiindu-se în același timp de cei marginalizați. El, fiind episcop de Buenos Aires, a venit din medii defavorizate și a rămas sensibil la nevoile celor săraci. Simplul său nume confirmă această alegere: Francisc face referire la Sfântul Francisc din Assisi, un exemplu de umilință și predicator al valorilor moderației și ale sărăciei.