Încălzirea globală este un „efect colateral” al modernizării, afirmă oficialul american responsabil cu energia

Încălzirea globală este un „efect colateral” al modernizării, afirmă oficialul american responsabil cu energia
Chris Wright, secretarul pentru energie în cabinetul lui Donald Trump, fotografiat în Biroul Oval, FOTO: Samuel Corum-CNP / Splash News / Profimedia

Chris Wright, secretarul american al Energiei, a afirmat că încălzirea globală este un „efect colateral” al dezvoltării lumii moderne și a promis să oprească politicile climatice adoptate de fostul președinte Joe Biden, care au încercat să promoveze energia curată, conform Reuters.

Wright a făcut aceste declarații luni, la Houston, în cadrul deschiderii conferinței CERAWeek, cel mai important eveniment din domeniul energiei organizat anual în Statele Unite.

„Administrația Trump va aborda schimbările climatice așa cum sunt: un fenomen fizic global ce reprezintă un efect colateral al dezvoltării lumii moderne”, a declarat oficialul. „Tot ce face parte din viață implică compromisuri. Totul”, a subliniat el.

Wright a accentuat, de asemenea, importanța petrolului, gazelor naturale și cărbunelui pentru economia globală, subliniind că cererea de energie va continua să crească nelimitat în viitor.

El a criticat politicile implementate de administratia fostului președinte democrat Joe Biden, spunând că acestea nu au avut efecte pozitive în combaterea încălzirii globale. Printre măsurile discutate se numără expansiunea energiei solare și eoliene fără emisii și promovarea vehiculelor electrice.

„Tratamentul a fost mult mai dăunător decât problema în sine”, a declarat Chris Wright.

În aceeași zi, Statele Unite au aprobat o extindere a exporturilor de gaze naturale lichefiate (GNL) ale Delfin LNG către piețele majore din Asia și Europa, parte dintr-o serie de autorizații emise de administrația Trump, după ce Biden a suspendat pentru un an aprobările pentru exporturile de GNL.

Administrația Biden a explicat această suspendare prin necesitatea de a evalua impactul economic și ecologic al acestei industrii aflate în expansiune.

„Am realizat câțiva pași, dar ne dorim să accelerăm procesul”, a declarat Wright reporterilor. El a adăugat că exporturile de GNL ale SUA, deja cele mai mari la nivel mondial, ar putea să se dubleze în anii următori.

Recomandari
Show Cookie Preferences