Pacient cu mobilitate redusă, târât pe scări la policlinica Cina din Ploiești din cauza nefuncționării liftului. Control realizat de DSP

Direcția de Sănătate Publică Prahova a inițiat un control la fosta policlinică Cina din Ploiești, după incidentul în care un pacient cu mobilitate redusă a fost târât pe scări pentru a fi dus la un control medical, din pricina nefuncționării liftului clădirii.
Imaginile surprinse și publicate de o publicație locală arată un pacient greu deplasabil care a fost târât pe scările policlinicii pentru a ajunge la etaj.
Asociația Națională pentru Protecția Pacienților a transmis că va depune o sesizare către DSP: „Pe data de 14 aprilie vom solicita DSP Prahova să suspendă sau să retragă autorizația sanitară de funcționare a policlinicii până când problema accesului pacienților la cabinetele de la etaj este rezolvată,” a declarat Vasile Barbu, liderul ONG-ului.
„În urma publicării imaginilor referitoare la dificultățile de acces pentru pacienții cu mobilitate redusă în cadrul fostei Policlinici Cina, inspectorii sanitari ai DSP Prahova s-au autosesizat și au realizat un control imediat. Au fost adoptate măsuri de remediere, iar liftul pentru pacienți a fost repus în funcțiune cu ocazia recontrolului din 14 aprilie,” a transmis un comunicat al DSP Prahova.
Inspectorii sanitari au hotărât, de asemenea, ca pacienții cu mobilitate redusă să beneficieze de consultații la parterul clădirii în cazul în care nu pot accesa etajele superioare.
„În timpul acțiunii de control, au fost observate condiții de degradare vizibilă a clădirii în care funcționează cabinetele medicale de la fosta Policlinică Cina. Au fost transmise măsuri și termene de remediere către proprietarul clădirii, Primăria Municipiului Ploiești, urmând ca se procedeze la recontroale pentru a verifica implementarea măsurilor dispuse de inspectorii sanitari,” se menționează în comunicatul DSP Prahova.