Românii doresc ca țara să își apere mai bine interesele în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, spun că alegerile interne sunt influențate de alte state, potrivit unui sondaj INSCOP

Românii doresc ca țara să își apere mai bine interesele în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, spun că alegerile interne sunt influențate de alte state, potrivit unui sondaj INSCOP
Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research Foto:. Inquam Photos / George Călin

Majoritatea românilor recunosc avantajele investițiilor în țara lor, susțin apartenența României la Uniunea Europeană și NATO (aproape 90%), dar doresc ca țara să își negocieze mai eficient interesele în UE, conform rezultatelor recentului studiu sociologic INSCOP Research, intitulat ”Atitudinea populației cu privire la patriotismul economic și vulnerabilitățile democrației”. De asemenea, românii încep să aprecieze companiile de stat, cu condiția ca acestea să fie gestionate corespunzător, și nu consideră că România deține controlul total asupra deciziilor economice sau politice.

Studii au fost realizate la comanda Confederației Patronale Concordia și au fost prezentate pe 10 aprilie de Remus Ștefureac, directorul INSCOP, în cadrul unui eveniment la care au participat și alți experți.

”Cercetarea sociologică, cea mai cuprinzătoare de acest tip din ultimii ani, demontează o serie de mituri propagande în dezbaterea publică de către voci populiste și extremiste, cum ar fi ideea că românii resping investițiile străine sau că au devenit anti-europeni. De asemenea, patriotismul economic nu se limitează la cetățenii români care generează plus-valoare în economia națională”, a afirmat Remus Ștefureac.

În plus, regimul democratic și statul de drept se confruntă cu vulnerabilități, întrucât românii cred că legile nu sunt aplicate uniform, iar alegerile sunt influențate de alte state. În condițiile actuale de securitate, peste 75% dintre respondenți sprijină creșterea bugetului pentru apărare.

Radu Burnete, director executiv al Confederației Patronale Concordia, a declarat: ”Avem nevoie de un pact real între mediul de afaceri, societate și stat; un acord bazat pe încredere și care să sprijine o dezvoltare coerentă și echilibrată. Studiul arată că românii văd companiile ca un motor al stabilității și progresului. Este timpul să valorificăm această deschidere pentru a construi o economie sănătoasă, care să funcționeze pentru toți.”

Vezi aici studiul complet.

Metodologie: Sondajul a fost efectuat de INSCOP Research pentru Confederația Patronală Concordia, în perioada 13-17 martie 2025, folosind metoda CATI (interviuri telefonice), cu un eșantion de 1000 de persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă acceptată este de ± 3.1 %, cu un grad de încredere de 95%.

Direcția țării

60.9% dintre români consideră că situația în România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce 28% cred că se îndreaptă bine, iar 11.1% nu au o opinie clară.

Apartenența la UE și la NATO

89.7% dintre români consideră că este în interesul național ca România să rămână în UE și NATO, în timp ce 6.4% au păreri contrare. Ponderea non-răspunsurilor este de 3.9%.

Apartenența la UE și suveranitatea națională

40.6% dintre respondenți consideră că apartenența României la Uniunea Europeană limitează suveranitatea națională, în timp ce 51.6% au o opinie opusă. 7.8% nu știu sau nu răspund.

Protejarea intereselor economice în UE

80.7% dintre români cred că, pentru a-și apăra interesele economice, România ar trebui să negocieze condiții mai favorabile în Uniunea Europeană, 10% consideră că nu este necesar, în timp ce doar 4.8% cred că România ar trebui să părăsească Uniunea Europeană. Ponderea non-răspunsurilor este de 4.5%.

Nivelul investițiilor străine în România

Când au fost întrebați despre nivelul investițiilor străine în România comparativ cu țările din UE, 8.4% dintre respondenți consideră că este mult mai ridicat, 9.3% ceva mai ridicat, 26.3% ceva mai scăzut, 24.4% mult mai scăzut, iar 21.3% consideră că este similar. 10.2% nu știu sau nu răspund.

Creșterea investițiilor străine în România

67.9% dintre români și-ar dori o creștere a investițiilor străine în România, 14.8% ar prefera o scădere, iar 14.5% doresc să rămână la fel. Ponderea non-răspunsurilor este de 2.8%.

Părerea despre companiile multinaționale care investesc în România

71.1% dintre respondenți au o părere bună despre companiile multinaționale care investesc în România, 24.6% au o părere proastă, iar 4.3% nu știu sau nu răspund.

Părerea despre companiile din UE care investesc în România

73.6% dintre respondenți exprimă o părere favorabilă despre companiile din UE care investesc în România, 18.3% au o părere negativă, iar 8.1% nu știu sau nu răspund.

Părerea despre companiile românești care investesc în alte țări

61.5% dintre respondenți au o părere bună despre companiile românești care investesc peste granițe, 29.6% au o părere proastă, iar 8.9% nu știu sau nu răspund.

Persoanele cu studii superioare și cele cu venituri mari au o părere favorabilă despre companiile românești implicate în investiții externe, în vreme ce părerile negative predomină în rândul celor cu studii primare și venituri mici.

Părerea despre companiile românești care se extind în UE

82.1% dintre respondenți au o părere bună despre companiile românești care se extind în UE, 12% au o părere negativă, iar 5.9% nu știu sau nu răspund.

Reguli preferențiale pentru susținerea companiilor românești

49.7% dintre respondenți consideră că Guvernul ar trebui să aplice aceleași reguli și pentru companiile românești, cât și pentru cele străine. 46.4% susțin ideea unor reguli preferențiale pentru companiile românești, chiar dacă acest lucru ar putea descuraja investițiile străine. 3.9% nu știu sau nu răspund.

Persoanele între 30 și 44 de ani și angajații din sectorul public sunt cei mai favorabili ideii de reguli preferențiale pentru companiile românești, în timp ce locuitorii Capitalei și persoanele cu venituri mari susțin aplicarea acelorași reguli pentru toți.

Mai multe companii de stat vs mai multe companii private

56.2% dintre respondenți cred că România ar beneficia de existența mai multor companii de stat, în timp ce 38.7% consideră că un număr mai mare de companii private ar aduce beneficii. Ponderea non-răspunsurilor este de 5.1%.

Persoanele cu studii primare și venituri foarte mici sunt mai susceptibile să creadă că România ar avea de câștigat din expansiunea companiilor de stat, în timp ce opiniile contrare predomină în rândul celor cu studii superioare și venituri mai mari.

Risc de retragere al companiilor străine

62.9% dintre români percep un risc ca anumite companii străine să plece din România în perioada următoare. 30.6% nu cred că există acest risc, 6.2% nu pot evalua, iar 0.3% nu au un răspuns.

Evaluarea prezenței companiilor străine

53.1% dintre respondenți consideră că România ar avea de pierdut în absența companiilor străine, 39.6% cred că ar beneficia de pe urma acestui scenariu, iar 7.3% nu știu sau nu răspund.

Persoanele cu vârste între 45 și 59 de ani, cele cu studii superioare și cu venituri mare sunt mai înclinate să creadă că România ar avea de pierdut dacă ar exista mai puține companii străine, în timp ce părerile contrare se regăsesc mai ales printre cei cu studii primare și cei cu venituri reduse.

Condiții pentru a fi o companie românească

În viziunea a 30.5% dintre respondenți, o condiție esențială pentru ca o companie să fie considerată românească este plata impozitelor în România. 20.5% consideră că majoritatea angajaților ar trebui să fie români. 18.3% menționează că trebuie să aibă acționari români, 16.9% că marca trebuie să fie românească și 9.1% că sediul central trebuie să fie în România. 2.1% au alte sugestii, 2.5% nu știu sau nu pot evalua, iar 0.1% nu răspund.

Sprijinirea companiilor străine care plătesc taxe în România

77.8% dintre respondenți consideră că este în interesul național ca statul să sprijine companiile străine care contribuie cu taxe în țară. 20.0% se opun, iar 2.2% nu știu sau nu răspund.

Sprijinirea companiilor românești care doresc să investească în străinătate

61% dintre respondenți consideră că este în interesul național ca Guvernul să sprijine companiile românești care intenționează să investească în afaceri externe. 35.4% se opun, iar 3.6% nu știu sau nu răspund.

Sprijinirea companiilor străine în colaborare cu companiile românești

79.5% dintre respondenți consideră că este în interesul național ca statul să sprijine companiile străine care colaborează îndeaproape cu cele românești. 17.5% au o opinie contrară, iar 3% nu știu sau nu răspund.

Sprijinirea companiilor românești care doresc să achiziționeze companii străine în România

77.2% dintre români consideră că este în interesul național ca statul să sprijine companiile românești care doresc să achiziționeze companii străine din România. 19% se opun, iar 3.8% nu știu sau nu răspund.

Controlul asupra deciziilor politice

15.8% dintre români cred că ”România are controlul deplin asupra deciziilor sale politice” în foarte mare măsură, 25.8% în destul de mare măsură, 24.4% în destul de mică măsură și 29.5% în foarte mică măsură sau deloc. 4.5% nu știu sau nu răspund.

Controlul asupra deciziilor economice

11.3% dintre români consideră că ”România are controlul deplin asupra deciziilor sale economice” în foarte mare măsură, 23.9% în destul de mare măsură, 29% în destul de mică măsură și 29.9% în foarte mică măsură sau deloc. 5.9% nu știu sau nu răspund.

Aplicarea egală a legii

12.6% dintre români cred că ”legea este aplicată în mod egal pentru toți cetățenii” în foarte mare măsură, 17.2% în destul de mare măsură, 25.9% în destul de mică măsură și 42.6% în foarte mică măsură sau deloc. 1.7% nu știu sau nu răspund.

Voința populară în alegerile prezidențiale

40.9% dintre români sunt de părere că ”alegerea președintelui se bazează doar pe votul cetățenilor” în foarte mare măsură, 24.6% în destul de mare măsură, 12.6% în destul de mică măsură și 19.6% în foarte mică măsură sau deloc. 2.3% nu știu sau nu răspund.

Influențarea alegerilor prezidențiale de către alte state

32.6% dintre români cred că ”alegerea președintelui este influențată semnificativ de acțiunile ostile ale altor state” în foarte mare măsură, 28.5% în destul de mare măsură, 17.1% în destul de mică măsură și 18.1% în foarte mică măsură sau deloc. 3.7% nu știu sau nu răspund.

Cea mai mare problemă a României

Întrebați care consideră că este cea mai mare problemă a României, 44% dintre respondenți aleg varianta ”corupția care amplifică nedreptățile sociale”, 21.8% ”instabilitatea politică și efectele sale asupra bune guvernări”, 17.2% ”starea precară a democrației care limitează posibilitatea cetățenilor de a-și alege președintele”, iar 15.1% ”problemele economice care afectează puterea de cumpărare”. 1.9% nu știu sau nu răspund.

Creșterea cheltuielilor pentru apărare ale României

În contextul discuțiilor recente despre reducerea dependenței militare a Europei de SUA și NATO, respondenții au fost întrebați dacă susțin o creștere a cheltuielilor pentru apărare pentru a proteja suveranitatea României în cazul unei agresiuni. 76.2% sprijină o astfel de creștere, în timp ce 21.1% sunt împotrivă, iar 2.7% nu știu sau nu răspund.

Efectul retragerii trupelor NATO asupra securității României

77.1% dintre români consideră că retragerea trupelor NATO din estul Europei ar afecta negativ securitatea națională a României, în timp ce 20.3% nu sunt de acord cu această afirmație și 2.6% nu știu sau nu răspund.

Vezi aici studiul complet.

Recomandari
Show Cookie Preferences