VIDEO Reducerea riscurilor: expertiza specialiștilor privind un viitor fără fum

La evenimentul Technovation 2025, desfășurat de Philip Morris International la centrul The Cube din Neuchâtel, experți în domeniul sănătății publice au afirmat că abordarea eficientă pentru diminuarea impactului fumatului asupra societății implică nu interdicții, ci informare adecvată, alternative utile și politici care să susțină inovația. Lindsey Stroud, fondatoare și manager al platformei Tobacco Harm Reduction 101, împreună cu dr. Rohan Andrade Sequeira, medic cardiolog, au prezentat argumente științifice și practice care susțin o nouă strategie de reducere a riscurilor.
Lindsey Stroud: Colaborarea este cheia transformării
Lindsey Stroud a evidențiat importanța mobilizării colective în tranziția către un viitor fără fum. Potrivit ei, experiențele consumatorilor joacă un rol esențial în normalizarea produselor alternative mai puțin dăunătoare. Producătorii trebuie să comunice clar procesele științifice din spatele inovațiilor, iar cercetătorii și specialiștii în sănătate publică trebuie să furnizeze date și analize convingătoare legate de evoluțiile de pe piață.
„Este o combinație de mai mulți factori”, a comentat ea. „Contribuția consumatorilor, prin împărtășirea experiențelor lor, ajută la conștientizarea faptului că există adulți care utilizează aceste produse. De asemenea, producătorii au responsabilitatea de a explica știința din spatele inovațiilor lor, iar specialiștii și cercetătorii trebuie să efectueze studii și analize aplicate pe acest subiect.”
De asemenea, Stroud a menționat că miturile persistente continuă să influențeze percepția publicului și deciziile de reglementare. Un exemplu notabil este mitul „plămânilor de popcorn”, care afectează opinia publică, deși există studii care îl contrazic. Totuși, Stroud rămâne optimistă, afirmând: „Ne îndreptăm spre un moment în care fumatul ar putea fi complet eliminat.”
Dr. Rohan Andrade Sequeira: Medicii trebuie să reevalueze viziunea asupra nicotinei
Din perspectiva sa de medic, dr. Rohan Andrade Sequeira a discutat despre reducerea riscurilor printr-un cadru clinic. El a subliniat că utilizarea produselor care furnizează nicotină fără ardere poate reduce semnificativ efectele nocive asupra sănătății. Comparativ cu țigările clasice, aceste alternative nu expun utilizatorii la cele peste 7.000 de substanțe toxice rezultate din ardere, dintre care peste 70 sunt cancerigene. Astfel, riscurile de infarct, accident vascular cerebral sau chiar amputații sunt semnificativ diminuate.
Dr. Sequeira a îndemnat comunitatea medicală să revizuiască ideile preconcepute despre nicotină. Conform unor cercetări recente, 95% dintre medici din diferite domenii încă asociază nicotina cu cancerul sau cu afecțiuni cardiovasculare. „Este vital să începem prin educarea medicilor și a organizațiilor profesionale. Numai în acest fel vom putea oferi pacienților alternative mai sigure.”
El a mai explicat că reducerea riscurilor ar trebui să fie o continuare logică a ceea ce medicina deja implementează în alte sectoare. „Recomandăm pacienților să evite alimentele prăjite sau zahărul excesiv pentru a preveni diabetul și bolile de inimă. De ce nu am aplică aceeași rațiune și în cazul nicotinei?”
La final, dr. Rohan Andrade Sequeira a subliniat importanța politicilor publice. Guvernele, a afirmat el, ar trebui să adopte o abordare bazată pe dovezi și nu pe frică. „Comitetele consultative ignoră datele evidente din țări precum Japonia, Suedia sau Regatul Unit. În toate aceste țări, accesibilitatea produselor cu risc redus a fost corelată cu o reducere semnificativă a fumatului.”
Cu o reducere a consumului de tutun cu peste 35% în Japonia și o rată a fumatului de doar 5% în Suedia, dr. Sequeira argumentează că aceste exemple de succes ar trebui să fie un model pentru guvernele din întreaga lume. Numai așa, consideră el, se pot dezvolta politici eficiente și responsabile pentru sănătatea publică.
Articol suport oferit de Philip Morris România