Evoluția chiriilor medii – analizele lunii iunie în principalele orașe din România

În iunie 2025, prețurile chiriilor au rămas constante comparativ cu luna precedentă, cu un avans mediu de 5% față de aceeași lună a anului trecut. Cele mai mari chirii se regăsesc în Sectorul 1 (790 euro) și Sectorul 2 (650 euro) în București, alături de Cluj-Napoca (600 euro), conform datelor furnizate de Storia, platforma de imobiliare a OLX.
Cele mai accesibile chiriile pentru apartamente cu 1 până la 4 camere din orașele mari analizate s-au înregistrat în Arad (350 euro), Timișoara (400 euro), Craiova și Oradea (420 euro).
Cea mai pronunțată creștere anuală a fost observată în Sectorul 2, unde chiria medie a ajuns la 650 de euro, comparativ cu 550 de euro în iunie 2024. Interesul pentru locuințele de închiriat crește, semnalizând intrarea pieței în sezonul specific închirierilor. Numărul de contactări în luna iunie a crescut cu 26% față de anul trecut și cu 19% față de luna mai, în timp ce timpul mediu de tranzacționare s-a redus cu 16%.
„Deși în iunie s-a observat o stabilitate relativă a chiriilor în majoritatea orașelor mari, rămâne de văzut cum măsurile fiscale anunțate ar putea influența dinamica pieței rezidențiale în viitor. Dacă prețurile apartamentelor de vânzare devin mai puțin accesibile din cauza costurilor în creștere, este posibil ca unii potențiali cumpărători să se orienteze spre închiriere, ceea ce ar putea afecta prețurile chiriilor în anumite zone,” a afirmat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe OLX Group (Storia și OLX Imobiliare în România).
Fluctuația chiriilor medii în București: de la 350 la 1.200 de euro, în funcție de sector și tipul de locuință
În București, chiriile medii au variat puțin de la o lună la alta, cu o scădere semnificativă de 8% în cazul apartamentelor cu trei camere în Sectorul 4. Comparativ cu iunie de anul trecut, prețurile medii de închiriere din capitală au crescut cu 9%. Cele mai mari creșteri au fost în Sectorul 2 pentru apartamentele cu trei camere, care au atins 900 de euro (+21%), și în Sectorul 1 pentru apartamentele similare, care s-au ridicat la 1.200 de euro (+20%). Creșteri s-au mai observat și în Sectorul 6 pentru garsoniere (+14%) ajungând la 398 euro, și în Sectorul 3 pentru apartamentele cu trei camere (+13%) cu un preț de 700 euro.
Chiriile medii din București variază semnificativ în funcție de sector și numărul de camere. Garsonierele cele mai scumpe sunt în Sectorul 1 (430 euro) și Sectorul 6 (398 euro), în timp ce cele mai accesibile chiri sunt în Sectorul 5 (350 euro) și Sectorul 2 (360 euro). În cazul apartamentelor cu două camere, prețurile cele mai ridicate sunt în Sectorul 1 și Sectorul 2 (650 euro), în timp ce cele mai mici se înregistrează în Sectorul 4 (500 euro) și Sectorul 6 (525 euro). Pentru apartamentele cu trei camere, cea mai mare chirie este în Sectorul 1 (1.200 euro), urmat de Sectorul 2 (900 euro), iar în restul sectoarelor valorile sunt sub 700 euro, cele mai mici fiind în Sectorul 6 (578 euro).
Compararea chiriilor medii în orașele mari din țară (iunie 2025 vs. 2024)
CLUJ-NAPOCA continuă să fie unul dintre cele mai costisitoare orașe, cu chirii medii în ușoară creștere. Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, garsonierele au rămas constante la 380 de euro, iar apartamentele cu două camere au crescut cu 9%, ajungând la 599 de euro. În ceea ce privește apartamentele cu trei camere, prețul mediu a fost de 700 de euro (cu 3% mai mult decât anul anterior).
IAȘI a înregistrat o creștere semnificativă pentru chiriile garsonierelor, de 13%, ajungând la 350 de euro, în comparație cu 310 euro în iunie 2024. Apartamentele cu trei camere au crescut cu 7%, atingând 550 de euro, în timp ce prețurile pentru apartamentele cu două camere au rămas similare cu anul anterior.
BRAȘOV a menținut stabilitatea prețurilor pentru garsoniere (352 euro) și apartamentele cu două camere (500 euro), în timp ce prețul mediu pentru apartamentele cu trei camere a crescut ușor cu 7%, ajungând la 650 de euro.
CONSTANȚA a avut o ușoară scădere de 2% a prețului mediu pentru garsoniere, ajungând la 319 euro. Prețul apartamentelor cu două camere s-a menținut constant la 500 de euro, în vreme ce chiria pentru apartamentele cu trei camere a crescut cu 7% față de anul trecut, atingând 700 de euro.
TIMIȘOARA: prețul mediu de închiriere pentru garsoniere a fost de 273 de euro (+9%), iar apartamentele cu două camere au costat în medie 420 de euro (+5%). În schimb, chiria medie pentru locuințele cu trei camere a scăzut ușor, ajungând la 475 de euro (-2%).
SIBIU: în comparație cu anul trecut, prețul mediu de închiriere pentru garsoniere a rămas la 300 de euro. Apartamentele cu două camere au înregistrat o creștere de 5%, atingând 400 de euro, iar pentru apartamentele cu trei camere, chiria a rămas constantă la aproximativ 500 de euro.
ORADEA: chiria pentru garsoniere a scăzut cu 11% față de luna trecută, dar rămâne cu 5% mai mare decât în iunie 2024, ajungând la 250 de euro. Prețul mediu pentru apartamentele cu trei camere a crescut cu 5%, la 500 de euro, în timp ce pentru apartamentele cu două camere, prețul a rămas constant, la aproximativ 400 de euro.
CRAIOVA a înregistrat creșteri în prețurile chiriilor față de anul trecut, cu garsonierele scumpindu-se cu 6% până la 296 de euro, apartamentele cu două camere cu 4% (400 de euro) și cele cu trei camere cu 10%, atingând 550 de euro.
ARAD: comparativ cu anul precedent, prețurile medii au scăzut cu 9% pentru garsoniere (200 de euro) și cu 14% pentru apartamentele cu trei camere (430 de euro). În contrast, prețurile pentru apartamentele cu două camere au înregistrat o creștere de 6%, ajungând la 370 de euro.
Această analiză a fost realizată de Storia, parte a inițiativei „Drumul inteligent spre acasă”, având ca scop transparentizarea informațiilor relevante pentru toate părțile implicate în procesul imobiliar, sprijinind astfel deciziile informate.