Controale mai stricte asupra importurilor de produse alimentare și furaje în România în 2024

Potrivit unui comunicat publicat de Autoritatea Vamală Română, anul 2024 aduce măsuri mai severe pentru importurile de produse alimentare, în special cele din Ucraina.
În conformitate cu OUG nr. 126/2023, care reglementează introducerea pe lista de licențiere a importurilor în România de făină de grâu sau meslin și zahăr de origine ucraineană, Autoritatea Vamală Română (AVR) va colabora cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru a asigura calitatea produselor care intră pe piața românească. Iată detaliile:
• AVR va oferi suport informațional inspectorilor ANSVSA referitor la importurile de produse alimentare, în special pentru cele supuse licențierii;
• AVR va furniza ANSVSA date despre tranzitul produselor alimentare prin România și asupra importurilor ce pot proveni din Ucraina;
• ANSVSA va verifica respectarea licențelor necesare și va restricționa accesul pe piață al produselor de calitate slabă sau cele care pot afecta sănătatea consumatorilor.
În plus, operatorii economici care importă furaje vor fi verificați mai atent. Conform unui proiect de Ordin publicat de ANSVSA, aceștia vor trebui să se autorizeze sau să se înregistreze sanitar veterinar în domeniul nutriției animalelor. De asemenea, vor fi obligați să notifice destinația transportului de furaje și să păstreze evidențe clare ale importurilor și distribuirii acestora pe piața internă pentru a asigura trasabilitatea.
Furajele vizate de noile reglementări includ:
• cereale pentru furaj, clasificate în Capitolul 10 din Nomenclatura combinată;
• ulei de soia, inclusiv fracțiunile acestuia, rafinate, dar nemodificate chimic;
• tărâțe, spărturi și alte reziduuri, inclusiv aglomerate în pelete, rezultate din prelucrarea cerealelor sau leguminoaselor;
• substanțe minerale fără denumire specifică care nu sunt incluse într-o altă categorie.
Ce trebuie să știe importatorii?
Importatorii de alimente și furaje trebuie să se familiarizeze cu procedurile de înregistrare și autorizare sanitar-veterinară, precum și cu cerințele de licențiere a produselor alimentare (de exemplu, utilizarea sistemului TRACES NT), pentru a obține timely liberul de vamă și vizele sanitar-veterinare necesare. Această pregătire îi va ajuta să evite întârzieri la frontieră, amenzile și posibila confiscare a produselor.
Echipa EY este disponibilă pentru informații suplimentare și asistență în revizuirea obligațiilor sanitar-veterinare pentru importurile de alimente și furaje în România. Vă putem ajuta în procesul de obținere a diverselor autorizații, inclusiv TRACES NT și alte documente necesare.
***
Despre compania EY România
EY se numără printre cele mai mari firme globale de servicii profesionale, având 395.442 de angajați în peste 700 de birouri din 150 de țări și veniturile atingând aproximativ 49,4 miliarde USD în anul fiscal care s-a încheiat la 30 iunie 2023. Rețeaua noastră globală ne permite să oferim servicii clienților noștri pentru a valorifica oportunitățile pe plan internațional.
În România, EY activează din 1992, oferind servicii diverse, inclusiv audit, asistență fiscală, consultanță juridică și în domeniul strategiei pentru companii atât multinaționale cât și locale. Suntem prezenți în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România este afiliată din 2014 la competiția EY Entrepreneur Of The Year, iar câștigătorul local reprezintă România în finala mondială din fiecare an, desfășurată în luna iunie la Monte Carlo.
Articol scris de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY România, Cosmin Dincă, Manager, Global Trade, EY România și Adriana Nedelescu, Senior Consultant, Global Trade, EY România
Articol susținut de EY România