Vizita oficială a ministrului de externe saudit în Statele Unite pregătește călătoria lui Trump în Golf

Vizita oficială a ministrului de externe saudit în Statele Unite pregătește călătoria lui Trump în Golf
Președintele american Donald Trump ține un document de la Biroul Reprezentantului pentru Comerț al Statelor Unite, în timp ce anunță tarife reciproce împotriva partenerilor comerciali ai SUA, în Rose Garden de la Casa Albă, Washington, DC, SUA, 2 aprilie 2025. FOTO: Jim LoScalzo- Pool via CNP / DPA / Profimedia

Prinţul Faisal bin Farhan Al-Saud, ministrul de externe saudit, a sosit marţi în Statele Unite pentru o vizită oficială, având scopul de a pregăti deplasarea anticipată a preşedintelui american Donald Trump în regatul sa în această primăvară, conform unei surse din apropierea palatului regal.

În cadrul vizitei, prinţul Faisal va purta discuţii cu oficiali guvernamentali americani pe teme legate de Gaza şi de rebelii Houthi din Yemen.

Această vizită a fost programată anterior anunţului de săptămâna trecută referitor la introducerea unor tarife americane, conform sursei menționate, așa cum a raportat Agerpres.

Ofensiva tarifară a lui Trump a provocat turbulenţe pe pieţe şi a stârnit temeri privind o posibilă recesiune globală, care ar putea afecta preţul petrolului, un bun esenţial pentru economia Arabiei Saudite.

O sursă oficială a confirmat sosirea prinţului Faisal la Washington, însă detalii suplimentare nu au fost furnizate.

Trump se pregătește să efectueze o vizită în Arabia Saudită în luna mai, unde va semna un acord de investiţii. Această călătorie va include și escale în Qatar și Emiratele Arabe Unite și va reprezenta prima sa deplasare internațională din actualul mandat.

Primele sale vizite externe în cadrul mandatului început în 2017 au fost în Arabia Saudită și Israel.

Recomandari
Show Cookie Preferences