Capcana Securitizării. Impactul implicării SRI în colectarea taxelor asupra statului român

Recenta inițiativă a președintelui Nicușor Dan și a CSAT de a reintroduce Serviciul Român de Informații (SRI) în lupta împotriva evaziunii fiscale are o semnificație alarmantă, conform politologului Marius Ghincea, într-un articol publicat recent.

Prezentată drept un demers decisiv, care reflectă determinarea statului de a stăvili deficitul bugetar, această măsură este, de fapt, un semnal al unor patologii instituționale persistente. Nu trebuie privită ca un simbol al forței, așa cum sugera CSAT, ci ca o recunoaștere a eșecurilor. Este o soluție pe termen scurt care compromite sănătatea instituțională a statului pentru o iluzie de eficiență rapidă.

• Marius Ghincea este politolog și cercetător postdoctoral la ETH Zurich, co-fondator al Institutului Quartet din București, și visiting fellow la Institutul Universitar European din Florența.

Această abordare, denumită „capcana securitizării”, reflectă alegerile pe care statul român le-a făcut în ultimii ani, adoptând doar aspecte formale ale modernizării, cu ignorarea substanței acestora în termeni de profesionalism și domnia legii. Apelează la serviciile de informații pentru a rezolva o problemă administrativă, fără a aborda cauza fundamentală a crizei fiscale: colapsul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Anatomia unui eșec anunțat

Pentru a înțelege apelul la SRI, trebuie să analizăm dimensiunea crizei fiscale și cauzele acesteia. România se confruntă cu un deficit bugetar record de 9,3% din PIB în 2024, cel mai mare din Uniunea Europeană, și un decalaj de încasare a TVA de peste 30%, echivalentul a peste 8 miliarde de euro pierdute anual. Veniturile fiscale ca procent din PIB sunt printre cele mai scăzute din UE, la 27%, mult sub media de 40%.

Aceste statistici reflectă o incapacitate structurală de a colecta taxe, în special de la marile companii. O analiză a Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) evidențiază că, deși statul colectează destul de eficient impozitele pe venituri, pierde aproximativ 80% din veniturile teoretice din impozitul pe profitul companiilor. Această ineficiență sugerează o problemă de capacitate administrativă, generată de lipsa voinței politice.

Problema de bază este ANAF, o instituție care a căpătat reputația de a fi ineficientă. Proiectul de modernizare a infrastructurii IT, sprijinit de Banca Mondială, a eșuat din cauza incapacității părții române de a conveni asupra specificațiilor, un exemplu de sabotaj politic. Un sistem IT integrat ar putea îngreuna protejarea firmelor clientelare de controale. Raportele Curții de Conturi scoate în evidență o dezorganizare sistemică, cu zeci de mii de firme-fantomă și o incapacititate cronică de a recupera prejudicii.

ANAF nu este doar o instituție incompetentă, ci capturată, slăbiciunea sa fiind favorabilă rețelelor clientelare din economia românească. Reforma reală a ANAF ar implica o confruntare cu aceste interese, iar apelul la SRI este, prin urmare, o manevră de evaziune.

„Crowding Out” instituțional: cum afectează soluția excepțională reforma

Conceptul „crowding out” din economie ilustrează efectele negative ale acestei politici. Atunci când un actor excepțional, precum SRI, îndeplinește rolurile unei agenții civile ca ANAF, nu oferă suport, ci dimpotrivă, îi limitează rolul și dezvoltarea. Acest proces se desfășoară prin trei mecanisme.

În primul rând, voința și capitalul politic sunt deturnate. Reforma ANAF este un proiect dificil și costisitor pe termen politic, iar implicarea SRI asigură o victorie rapidă și ieftină. Problema pare rezolvată de către profesioniștii din umbră, iar presiunea publică pentru o reformă reală dispare. Astfel, voința politică este direcționată spre soluții de forță, în detrimentul construcției instituționale durabile.

În al doilea rând, ANAF își pierde mandatul și competențele. Dosarele complexe de evaziune, preluate de SRI, fac din ANAF un partener secundar, limitându-i capacitățile de analiză și investigare. O instituție nu poate învăța să se confrunte cu criminalitatea financiară fără a avea ocazia de a o face. Este lăsată să se ocupe de cazuri minore, în timp ce problemele mari devin responsabilitatea serviciilor.

În al treilea rând, se formează un cerc vicios al dependenței. Slăbiciunea ANAF justifică intervenția SRI, care, prin efectul de crowding out, asigură permanenta sa slăbiciune. Această situație devine apoi un argument pentru continuarea implicării SRI. Statul devine astfel dependent de o soluție excepțională pentru o funcție obișnuită, ceea ce este un semn clar al eșecului capacității civile.

Implicatii majore: afectarea democrației și a statalității

Consecințele acestei direcții depășesc aspectele fiscale și afectează fundamentele statului de drept. Se creează un sistem judiciar pe două niveluri: unul pentru cetățenii obișnuiți și micile afaceri, supuși unui ANAF birocratic, și altul, nedeterminat și discreționar, pentru cele considerate „țintele de securitate națională”, administrate de serviciile de informații. Această abordare estompează linia dintre administrația publică civilă și operațiunile de intelligence, o tendință controversată în ultimul deceniu. Colaborarea anterioară între SRI și DNA, marcată de acuzații de abuzuri, ar trebui să fie un semnal de alarmă. La fel și situația liderilor serviciului, care nu mereu se află în slujba interesului public.

Această strategie este reprezentativă pentru modelul de dezvoltare post-comunist din România, caracterizat printr-o tensiune continuă între angajamentele pro-occidentale și menținerea disfuncționalităților interne care beneficiază elitele. Deși se prezintă că se desfășoară o luptă modernă împotriva evaziunii, se utilizează un instrument care întărește puterea discreționară, evitând dezvoltarea instituțiilor bazate pe reguli și transparență. Este o fațadă de modernitate care ascunde un stat capturat.

Problema majoră a acestui model este nesustenabilitatea sa. Intervenția unui serviciu de informații în economie nu poate fi o soluție permanentă, iar când prioritățile de securitate națională se schimbă, câștigurile fiscale obținute prin constrângere se vor evapora. În urma rămâne un ANAF și mai slăbit, incapabil să facă față provocărilor ce vor apărea. Situația nu va fi rezolvată, ci amânată, iar capacitatea statului de a răspunde prin mijloace civile va fi și mai subminată, ceea ce este convenabil pentru elitele clientelare.

Soluția necesită voință politică și construcție instituțională

Există alternative la capcana securitizării, dar ele nu sunt ușor de implementat. Exemplele țărilor precum Georgia, Bulgaria sau Estonia arată că succesul în consolidarea capacității fiscale nu provine din constrângere, ci din voință politică pentru reforme autentice: simplificarea legislației, investiții strategice în tehnologie și, cel mai important, dezvoltarea unor instituții administrative autonome și profesioniste.

Adevăratul test al capacității statului nu constă în trimiterea spionilor să colecteze taxe, ci în capacitatea unei agenții civile de a face acest lucru corect și eficient. Decizia de a recurge la SRI demonstrează că, după trei decenii de la o revoluție incompletă, elitele politice preferă soluții de putere discreționar în locul construirii auto-instituționale. Această alegere, pe termen lung, nu va întări statul, ci îl va lăsa vulnerabil și incapabil să se confrunte cu rețelele clientelare care au de câștigat de pe urma unui ANAF slab. Viitorul și sustenabilitatea statului român depind de abandonarea acestor scurtături și de asumarea curajoasă a soluției reale: construirea lentă și meticuloasă a unor instituții demne de un stat modern. Toate acestea sub egida unei administrații civile.

Text publicat inițial pe Contributors.