Stadiul lucrărilor la Magistrala 6 de metrou: Progresele realizate de utilajele TBM lansate din Băneasa

Forarea primelor două tuneluri ale Magistralei 6 de metrou a început în aprilie, iar utilajele TBM lansate din zona Băneasa au parcurs deja o distanță semnificativă în subteran.
„Pe șantierul dedicat Magistralei 6 de metrou, progresele sunt evidente. Luna iunie a adus îmbunătățiri considerabile pentru ambele secțiuni (SUD și NORD), iar avansul lucrărilor a fost remarcabil”, a transmis Metrorex.
În Secțiunea Sud a Magistralei 6, tronsonul 1 Mai – Tokyo (complexul comercial Băneasa), cele două TBM-uri, denumite „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana”, progresează în construirea tunelurilor menite să ducă la viitoarea stație de metrou Aeroport Băneasa, mergând spre 1 Mai.
„Pornind de la viitoarea stație de metrou Tokyo, TBM „Sfânta Maria” a săpat 400,11 metri de tunel pe Linia 2, montând 262 din totalul de 602 inele, în timp ce TBM „Sfânta Ana” a realizat peste 115 metri de tunel și a montat 72 inele din 600 pe Linia 1”, a comunicat Metrorex.
Aceste două utilaje excavează un sistem de tuneluri subterane cu o lungime totală de 6,6 km, pe care vor fi construite șase stații și șase interstații în cadrul Secțiunii SUD, tronsonul 1 Mai – Tokyo (Complex Comercial Băneasa).
Detalii despre Magistrala 6 de metrou
Magistrala 6 va conecta Gara de Nord cu Aeroportul Internațional Otopeni pe un traseu de 14,2 km și va deservi 12 stații de metrou: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, și Aeroportul Internațional Henri Coandă.
M6 este divizată în două proiecte distincte: 1 Mai – Tokyo (Băneasa) și Tokyo – Aeroportul Otopeni.
Contractul pentru proiectarea și execuția structurilor de rezistență pentru tronsonul inițial al Magistralei M6 de metrou, de la 1 Mai la stația Tokyo (complex comercial Băneasa), a fost semnat de Metrorex în martie 2022 cu Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.S. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S, având o valoare de 1.200.850.000,00 Lei, fără TVA.
Lucrările au început în 2023, iar data limită de finalizare este setată pentru anul 2027.
Funcționarea utilajelor TBM care execută forarea tunelurilor de pe M6
Utilajele TBM utilizate pentru forarea tunelurilor pe Magistrala 6 au o lungime de 97 de metri și cântăresc fiecare aproximativ 600 de tone, având un cap de foraj cu diametrul de 6,60 metri.
Viteza medie de înaintare a TBM-urilor este de 1,5 m pe oră, iar în acest interval excavează în jur de 60 de metri cubi de sol.
Pe măsură ce execută forajul și îndepărtează pământul excavat, utilajul TBM montează inelele de tunel.
Transportul inelelor de tunel se realizează cu ajutorul vehiculului special MSV (Multi Service Vehicle), care poate transporta până la 50 de tone.
Media de montaj este de 13 - 14 inele per tunel pe parcursul a 24 de ore, iar echipa care operează TBM-ul lucrează continuu, în trei schimburi.
În afara pauzelor necesare pentru întreținere, TBM-ul funcționează fără oprire.