Zelenski acuză Rusia de utilizarea unei rachete nord-coreene în atacul asupra Kievului

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că Rusia a folosit o rachetă „fabricată în Coreea de Nord” în bombardamentele efectuate asupra Kievului în noaptea de miercuri spre joi, atacuri ce s-au soldat cu moartea a cel puțin 12 oameni, conform informațiilor furnizate de AFP.
„Conform primelor date, forțele ruse au utilizat o rachetă balistică din Coreea de Nord. Serviciile noastre speciale investighează toate aspectele acestei situații”, a transmis Zelenski prin intermediul rețelelor sociale.
Aceste atacuri cu rachete și drone din partea Rusiei împotriva Ucrainei au avut loc după ce Donald Trump l-a criticat pe Zelenski, acuzându-l de declarații „dăunătoare pentru negocierile de pace”, într-un moment în care, conform lui Trump, un acord cu Rusia ar fi „foarte aproape”.
Refuzul Ucrainei de a accepta cerințele americane pentru a pune capăt conflictului, care a început în februarie 2022,„nu va face decât să prelungească masacrele”, a avertizat miliardarul republican, care nu a acceptat niciodată responsabilitatea Rusiei pentru izbucnirea conflictului.
„Atac masiv asupra Kievului”, orchestrată de Rusia în timpul nopții
Atacurile efectuate de Rusia cu drone și rachete asupra Kievului în noaptea de miercuri spre joi au dus la moartea a 12 persoane și la rănirea a cel puțin 90 de oameni în capitala ucraineană.
Serviciul național de urgență a descris aceste evenimente ca fiind un „atac combinat masiv asupra Kievului”, adăugând că printre persoanele rănite se află și șase copii.