Corina Crețu, fost comisar european, numită în funcția de consul general al României la Salonic

Corina Crețu, fost comisar european, numită în funcția de consul general al României la Salonic
Corin Crețu / Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul comisar european Corina Crețu a fost desemnată joi în funcția de consul general – șef al Consulatului General al României la Salonic, Grecia, conform informațiilor oferite de Agerpres.

Numirea Corinei Crețu a fost realizată pe un post vacant, conform unui comunicat oficial al Guvernului.

„Această numire are scopul de a asigura desfășurarea activității Consulatului General al României la Salonic în condiții optime și de a reprezenta corespunzător interesele românești în cadrul circumscripției consulare. Corina Crețu deține funcția de președinte interimar la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, are o experiență vastă în Parlamentul European și a fost comisar european, având o activitate notabilă pe plan extern și apreciere la nivel european”, se precizează în comunicat.

Corina Crețu a avut o carieră diversificată, începând ca jurnalist, ulterior lucrând la Administrația Prezidențială, unde a fost purtător de cuvânt pe parcursul celui de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu (2000-2004).

În 2004, Corina Crețu a fost aleasă senator din partea PSD, iar în 2007 a obținut un loc în Parlamentul European. Între 2014 și 2019 a fost comisar pentru Politică Regională, numită de România în acest rol în timpul mandatului președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

În 2019, Crețu a fost realeasă europarlamentar, de data aceasta din partea Pro România, partid fondat de Victor Ponta. A demisionat din Pro România în martie 2024 și în octombrie anul trecut a fost desemnată președinte interimar la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Recomandari
Show Cookie Preferences