Totalitarismul și politica la scară umană: importanța demnității umane
Secolul XX este adesea perceput ca fiind epoca totalitarismului. Ingineria utopică a utilizat violența și planificarea pentru a proiecta un viitor în care trecutul să fie complet șters. Crimele și brutalitatea asociate totalitarismului nu sunt simple accidente, ci reprezintă modul în care această abordare haotică își exercită puterea, călcând în picioare demnitatea umană și distrugând fundamentele libertății, subliniază profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir.
Totalitarismul nu este un concept depășit, ci o patologie pe care trebuie să o analizăm cu atenție. Ignorarea sau minimalizarea practicilor totalitare, în era digitală, constituie o tentativă conștientă de a permite fanatismului și susținătorilor săi să își reia atacurile împotriva societăților libere. Ideea că totalitarismul este învechit reprezintă o iluzie periculoasă. Conexiunea dintre politica opresivă și progresele tehnologice se dovedește a fi o amenințare gravă: exemplul Chinei comuniste este o manifestare a acestui tip de tiranie.
Totalitarismul, prin natura sa, este revoluționar și utopic. Conform filozofiei lui Aron, el nu poate să se auto-restricționeze. Chiar și fără a recurge la terorism, totalitarismul există bazându-se pe o ideologie unică. Monomania sa criminală derivă dintr-o monomanie intelectuală.
Împotriva revoluției
Pasiunea pentru totalitarism este alimentată de misticismul revoluționar: noile regimuri aspiră să stabilească o fericire bazată pe ură colectivă. Organizarea resentimentelor și canalizarea instinctului de excludere sunt strategii care facilitează realizarea utopiei.
Alternativa la acest dinamism distrugător constă în propunerea unei politici la scară umană, care, fără a recurge la revoluție, își propune, aparent modest, reconcilierea imperfecțiunilor individuale printr-o guvernare limitată. În timp ce totalitarismul promovează salturi dramatice, politica la scară umană pune accent pe demnitatea individuală și pe centralitatea acesteia. Oamenii nu pot fi reduși la statistici sau la numere de dosare penale, destinați exterminării.
Această abordare, considerată de susținătorii regimurilor totalitare drept o formă de moderare lașă, reprezintă, de fapt, un act de curaj și viziune. Plecând de la natura fragilă și susceptibilă a omului, ea urmărește construirea lentă a unei societăți durabile. Deși nu promite un rai pământesc, oferă indivizilor posibilitatea de a-și exercita liberul arbitru. Responsabilitatea alegerii revine lor, nu unui stat omniprezent.
Demnitatea umană, respectarea legii și dreptul la proprietate stau la baza acestei politici. Politica la scară umană denunță arbitrarul care decurge din privarea de drepturile fundamentale, constatând că statul care naționalizează, reprima, planifică și supraveghează devine instrumentul necesar pentru fanatism, care caută să uniformizeze și să elimine comunitățile intermediare.
Alegerea între totalitarism și politica la scară umană transpare dintr-un instinct al demnității umane. Statul nu este capabil să ofere salvare, ci doar sclavie. Guvernarea orientată spre omul individual aspiră să restabilească valoarea acestuia, nu să reducă totul la mase uniforme, subordonate urii și egalitarismului absolut. Totalitarismul, care caută uniformizarea, poate fi contrabalansat prin modestia și autenticitatea vieților noastre.
*Articolul a fost publicat inițial pe Contributors.
