Statul român are obligația de a asigura accesul la tratamente inovatoare pentru pacienți

„Nu putem accepta ca pacienți români să sufere sau să moară din cauza lipsei unui sistem birocratic sau financiar care să le permită accesul la tratamente aprobate în alte țări europene”, afirmă Sorin Adrian Predescu, avocat în cadrul Comisiei Europene, expert în dreptul european și politici publice.

Recent, am participat la „EU Pharmaceutical Law Forum” la Bruxelles, un eveniment ce reunește decidenți europeni, avocați și specialiști din industria farmaceutică pentru a dezbate temele importante din reglementarea medicamentelor. Dintre avalanșa de prezentări tehnice și discuții despre politici publice, un mesaj simplu a rămas întipărit în minte.

Jordi Faus, un expert recunoscut în drept farmaceutic din Spania, a subliniat că accesul la viață nu se rezumă la existență în mod abstract. Este esențial ca tratamentele care pot salva sau prelungi viața să ajungă efectiv la pacienți. Nu este suficient ca statul să declare dreptul la viață prin constituție; acesta trebuie să implementeze măsuri pentru a face efectiv acest drept accesibil, mai ales în contextul progreselor din medicina modernă. În Spania, legislația a evoluat astfel încât să recunoască responsabilitatea statului de a transforma posibilitățile medicale în realitate accesibilă.

Această viziune trebuie adoptată și în România. Constituția și legislația națională garantează dreptul la viață și sănătate, dar, în multe cazuri, aceste drepturi sunt respectate doar formal, fără a se traduce în politici publice concrete. Este momentul ca autoritățile române să își redefinească prioritățile și să pună pacienții în centrul deciziilor administrative și financiare.

Interpretarea dreptului la viață în 2025

Dreptul la viață este enunțat în articolul 22 din Constituția României: „Dreptul la viață, precum și integritatea fizică și psihică sunt garantate”. Acest lucru implică o obligație efectivă din partea statului de a asigura tratamentele necesare pentru salvarea și prelungirea vieților.

Articolul 34 din Constituție stipulează că „dreptul la ocrotirea sănătății este garantat”, iar statul trebuie să acționeze pentru „asigurarea igienei și sănătății publice”. În actuala eră medicală, care include imunoterapii, terapii genetice și tratamente personalizate, ocrotirea sănătății trebuie reevaluată.

Desigur, costurile ridicate și dificultățile de aplicare sunt raționamente valide, dar discutăm despre drepturi fundamentale garantate de Constituție. Concluzia este clară: atunci când tratamentele și terapiile existe și sunt dovedite a fi eficiente, statul are datoria să le identifice, să le achiziționeze și să le pună la dispoziția pacienților.

Inacțiunea nu poate fi justificată prin priorități bugetare

Este evident că autoritățile nu pot aloca toate resursele exclusiv pentru sănătate, din perspectiva responsabilității guvernării care implică un echilibru între diferite domenii.

Însă, din punct de vedere juridic și moral, alte priorități nu pot justifica inacțiunea în fața existenței tratamentelor medicale capabile să salveze sau să prelungească vieți.

Dacă statul nu reușește să protejeze dreptul fundamental la viață, ce altă misiune îi mai rămâne? Politicile publice devin lipsite de semnificație fără o preocupare reală pentru viața și demnitatea umană.

Astfel, obligația de a garanta accesul la tratamentele disponibile trebuie să fie o prioritate continuă, iar fiecare zi de întârziere poate avea consecințe fatale.

Definirea unui stat responsabil

Conceptul de stat responsabil nu se referă la un stat care „face totul”, ci la unul care știe să prioritizeze resursele. În domeniul accesului la tratamente, aceasta implică:

• monitorizare constantă a noilor terapii disponibile în Europa și la nivel global;
• participare activă la achiziții comune din Uniunea Europeană;
• dialog continuu cu industria farmaceutică pentru negocierea prețurilor accesibile;
• simplificarea procedurilor pentru includerea rapidă a medicamentelor în listele de compensare;
• alocare proactivă de fonduri pentru terapii esențiale.

De asemenea, un stat responsabil susține cercetarea medicală, colaborează cu universități și centre de inovație și oferă suport pacienților prin mecanisme transparente.

Tratamentul disponibil trebuie să ajungă la pacienți

În 2025, dreptul la viață implică acces la știință, medicină și tratamente. Nu putem mai tolera situații în care pacienți români mor din cauza lipsei unei soluții birocratice pentru a le oferi tratamentele necesare, deja aprobate și disponibile în alte țări europene.

Viața este o valoare constituțională, dar și umană profundă, iar statul român are responsabilitatea de a o proteja nu doar prin principii, ci prin acțiuni concrete. Dacă un tratament există, trebuie să ajungă fără întârziere la pacient.

Acest articol a fost inițial publicat pe Contributors.ro.